Pomohaci, curaj fără limite! Va apărea în fața a 10.000 de oameni

Pomohaci, curaj fără limite! Va apărea în fața a 10.000 de oameni

Cristian Pomohaci continuă să atragă atenția asupra sa, asta chiar dacă a decis să se excludă din rîndul preoților.

Chiar dacă este acuzat de pedofilie, iar discuțiile înregistrate scot la iveală un caracter hulit de doctrinele ortodoxe, Pomohaci continuă să se afișeze în mediul public.

Următorul loc în care fostul preot poate fi văzut va fi la festivalul “Sus pe Muntele din Jina”, care va avea loc la acest final de săptămînă.

Mii de oameni sunt așteptați în comuna de la cea mai mare altitudine din județul Sibiu să vadă un film despre localitatea lor, să guste din bucate tradiționale și să asculte muzică popular, anunță oradesibiu.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Duminică, atunci când sunt așteptați peste 10.000 de oameni, capul de afiș al Festivalului este ținut de concertul lui Cristian Pomohaci.

 

”Noi am încheiat contractul de prin luna aprilie-mai. I-am contactat pe cei de la orchestra Jidvei, și ei vin cu Pomohaci. De câțiva ani oamenii îl tot cer, dar acum s-au potrivit programele”, spune Ghoerghe Beschiu, primarul din Jina.

Edilul nu se teme că Pomohaci ar putea fi huiduit. ”Nu cred că vor fi probleme, pentru că oamenii l-au tot cerut la concerte. Apoi, jinarii sunt toleranți. Aici s-a votat mai mereu de dreapta, dar când a venit domnul Ponta l-au primit cum se cuvine. Și dacă îl huiduie pe Pomohaci, el vine aici pe riscul lui, eu ce să îi fac”, spune primarul Beschiu.