Germania, trasă la răspundere pentru Al Doilea Război Mondial. O țară vecină cere despăgubiri materiale

Germania, trasă la răspundere pentru Al Doilea Război Mondial. O țară vecină cere despăgubiri materiale Sursa foto: Wikipedia

În cadrul unei întâlnirii între oficialii din Polonia și cei din Germania, reprezentanții primei țării au abordat și subiectul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Oficialii din Polonia au cerut, vineri, noului guvern al Germaniei, să fie „pregătit să-şi asume” responsabilitatea pentru cel de-Al Doilea Război Mondial şi să participe la discuții pe această temă. Polonia este pregătită să ceară despăgubiri.

Într-un briefing de presă cu noua şefă a diplomaţiei de la Berlin, Annalena Baerbock, ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a declarat că Varşovia „aşteaptă de la noul guvern german să fie pregătit să-şi asume această responsabilitate, deopotrivă sub forma de negocieri cu privire la indemnizaţii şi reparaţii”.

Polonia așteaptă ca Germania să-și asume răspunderea și să plătească despăgubiri

„Trebuie să revenim asupra restituirii bunurilor culturale jefuite de Germania, asupra posibilei dezvoltări a unui sistem de compensaţii pentru monumentele culturii poloneze”, a adăugat Rau, conform Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Annalena Baerbock, care a efectuat o vizită oficială la Varşovia, i-a dat asigurări omologului polonez că prietenia germano-polonă în Uniunea Europeană este ceva inestimabil - chiar dacă ea nu este evidentă -, ţinând cont „de pierderile poloneze incomensurabile din timpul războiului şi ocupaţiei”.

Ministrul german a mai spus că acordul noii coaliţii guvernamentale face referire la culpabilitatea şi la responsabilitatea germanilor şi la obligaţiile Germaniei pentru trecut.

Exclude „o politică pe deasupra capetelor vecinilor noştri”

„Este sarcina noastră istorică să cultivăm pacea şi prietenia într-un mod deschis şi sincer”, a afirmat Annalena Baerbock, care a depus o jerbă la mormântul soldatului necunoscut din capitala poloneză. Ministrul polonez a reafirmat opoziţia ţării sale faţă de gazoductul Nord Stream 2, subliniind că „nu va înceta să ceară închiderea acestui proiect care dăunează Europei”.

Noua şefă a diplomaţiei de la Berlin, care a fost primită și de preşedintele polonez Andrzej Duda, a dat asigurări că prietenia germano-polonă exclude „o politică pe deasupra capetelor vecinilor noştri” sau „în detrimentul celuilalt”.

În timpul întâlnirii, cei doi miniştri au abordat şi chestiunea statului de drept în Polonia, şefa diplomaţiei germane admiţând că există „divergenţe majore” în această privinţă. Altfel, ea a dat asigurări că Germania susţine Polonia şi ţările baltice în criza de la frontiera cu Belarus, şi a insistat pe nevoia de a fi ajutaţi migranţii deveniţi „victimele unui joc cinic” al regimului de la Minsk.

Conservatorii polonezi contestă acordul din anul 1953

Germania consideră că Polonia a renunţat în 1953 la reparaţiile de război din partea fostei Republici Democrate Germane, iar chestiunea a fost rezolvată definitiv odată cu Tratatul 2+4 între cele două state germane şi cei patru învingători - SUA, URSS, Marea Britanie şi Franţa, tratat a cărui semnare în septembrie 1990 a deschis calea reunificării germane.

Conservatorii polonezi contestă însă acordul din 1953, încheiat în epoca comunistă, şi, temându-se poate de o dezbatere juridică complexă, preferă să insiste asupra „datoriei morale” a germanilor.