Editura Evenimentul si Capital

EXCLUSIV! Polițistul-pedofil are un frate geamăn care a fost dat afară din MAI

Eugen Stan locuia, alături de cea de-a doua soție, în Măgurele la demisolul unui bloc, locuință percheziționată de polițiști
Autor: | | 7 Comentarii | 31336 Vizualizari


Tot Rădulescu ne-a dezvăluit că tatăl lui „Georgică” a fost șoferul directorului de la IFA Măgurele. „Nea Stănică, așa îl știu oamenii, stă într-un bloc de lângă grădiniță, pe Platformă, vizavi de casa în care stătea Valentin Ceaușescu”, ne-a indicat bătrânul. Acolo, la doi pași de primărie și de sediul Poliției Măgurele, aveam să aflăm, de la vecini, că în blocul vechi cu trei etaje locuiau părinții lui Eugen Stan și fratele geamăn al acestuia. Niciunul, însă, nu a deschis ușa. „E o rușine și pentru ei. Păi, oamenii ăștia sunt credincioși, merg la biserică, iar domnul Stănică este un fel de dascăl acolo, că îl văd, mereu, când e vreo înmormântare sau parastas”, ne-a spus o bătrână care tocmai discuta pe această temă, împreună cu o tânără mamă a doi copii minori. De la un angajat al IFIN aveam să aflăm că, după ce a fost șoferul directorului Marin Ivașcu, „Nea Stănică” a fost șofer la Primărie și la grădiniță. „Și celălalt frate, mai mare, lucrează la IFIN”, ne-a explicat angajatul institutului.

Vecină: „O bătea rău pe Neluța”

Până să divorțeze la notariat, Eugen Stan a locuit într-un bloc cu patru etaje de pe strada Mărășești, practic în continuarea străzii Atomiștilor. „Era căsătorit cu Neluța, o fată tare de treabă, o coafeză, și au o fată de 21 de ani, Georgiana”, ne-au spus Crețan și Pleșan. Așa cum ne-au povestit vecinii, polițistul-pedofil avea patima jocurilor de noroc. „Stăteau într-o garsonieră, la parter dar le-a luat-o banca după un împrumut”, susține o vecină. Deși s-au mutat de acolo după divorțul din anul 2014, pe cutia de scrisori apare, și acum, numele fostului jandarm. „Era un om care mereu făcea gălăgie. Îi plăcea să creadă că el e șeful în bloc și pe stradă. Țipa la copii, pe biata Nela o bătea, o scotea în stradă. Și de mine s-a luat”, ne-a spus o bătrână.

Soția: „Ce le-a făcut dacă i-a sărutat?”

Am încercat să avem un dialog cu cea de a doua soție o asistentă medicală la Spitalul „Marius Nasta”, după cum ne-au dezvăluit foști colegi ai lui Eugen Stan. Femeia are un copil dintr-o altă căsătorie. Față de această situație, femeia a avut o atitudine șocantă. Am întrebat-o ce părere are despre gestul soțului ei. Nu ne-a deschis ușa, însă a deschis fereastra și, fără să nege fapta lui Eugen Stan, ea ne-a transmis: „Mi se pare în neregulă. De ce nu au avut (părinții n.r.) grijă de copii. Dacă cădeau întrun șanț? Ce le-a făcut dacă i-a mângâiat și i-a sărutat?”.

Pagina 2 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

marţi, 23 ianuarie 2018 Autor: Vergil Matei

Trei ipostaze de mitingeală

marţi, 23 ianuarie 2018 Autor: Florian Bichir

Masoneria şi Mica Unire

marţi, 23 ianuarie 2018 Autor: Adrian Pătruşcă

Mucenicul din Ankara. SFÂNTUL ZILEI

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate