Editura Evenimentul si Capital

Polițiști salvatori într-un accident casnic sângeros. Un bărbat și-a prins trupul într-un motocultor

Autor: | | 0 Comentarii | 517 Vizualizari

Incident sângeros, sâmbătă, în localitatea arădeană Nădab. La fața locului s-a intervenit cu elicopterul SMURD, victima fiind transportată la Timișoara. Un bărbat în vârstă de 43 de ani care lucra cu un motocultor în grădină a fost prins între lamele utilajului. Când au ajuns la fața locului salvatorii, atât picioarele, cât și zona abdominală a bărbatului, erau captive în utilaj, iar cei care au știut cum să-l elibereze au fost doi polițiști.

Din primele informații se pare că într-un moment de neatenție, bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut în motocultor. După aproximativ o oră de intervenție bărbatul a fost scos și predat în viață către echipajul unei Ambulanțe care l-a transportat la elicopterul SMURD solicitat. Cei care au scos victima din utilajul de grădinărit au fost însă polițiștii.

„Colegii mei știau cum funcționează motocultorul, l-au scos din funcțiune în momentul în care lamele utilajului se aflau în corpul victimei. Apoi, cu ajutorul unor scule pe care le-au avut la îndemână, au desfăcut sapele de pe motocultor, ca să nu-l macine pe bărbat”, a explicat pentru Jurnal arădean/ Aradon, subcomisar de poliție Marius Trif, șeful Poliției Orașului Chișineu Criș, menționând că polițiștii tocmai se aflau în patrulare în zonă când a avut loc accidentul.

Victima a fost transportată în stare critică la Clinica Casa Austria din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Timișoara, unde a fost dusă direct în sala de operații. Membrul inferior drept a suferit multiple facturi. Două lame de motocultor au fost găsite înfipte în corp – una la rădăcina coapsei, inghinal, iar o alta în abdomen.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate