Poliţist local călcat cu maşina în municipiul Arad

Poliţist local călcat cu maşina în municipiul Arad

Un poliţist local din Arad a fost transportat de urgenţă la spital, după ce a fost călcat cu maşina de un şofer nervos, după ce i se atrăsese atenţia că a parcat în loc nepermis.

Şoferul îşi parcase automobilul în staţia de autobuz. Aşa cum arată portalul www.aradon.ro, poliţiştii locali se aflau în misiune, identificând maşinile parcate ilegal, pentru ca acestea să fie ridicate.

Astfel s-a întâmplat şi în staţia de autobuz, unde şoferul tocmai îşi parcase maşina. Încă nu coborâse, când i s-au cerut actele. Încercând să scape, a demarat brusc, acroşându-l pe omul în uniformă şi trecâd cu roţile peste piciorul lui.

Teribilistul nu a apucat să ajungă prea departe, fiind oprit în trafic de alte echipaje ale Poliţiei Locale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta a fost ulterior predat Poliţiei Judeţene, care va cerceta în continuare circumstanţele producerii acestui incident.

“Tânărul şofer parcase într-un loc nepermis, iar în momentul în care i s-a cerut să se legitimeze, acesta a devenit recalcitrant şi a încercat să scape de omul legii accelerând brusc şi trecând peste piciorul acestuia.

Tânărul a fost oprit la timp de colegii poliţistului local accidentat şi a fost predat unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Cel mai probabil, şoferul se va alege cu dosar de cercetare penală pentru ultraj”, arată comunicatul Poliţiei Locale Arad.