Editura Evenimentul si Capital

Un polițist a dat o PALMĂ Sistemului. Cum a reușit un agent dat afară din MAI să ajungă ofițer

Autor: | | 0 Comentarii | 4066 Vizualizari

Disponibilizat în 2011, un polițist s-a luptat să îi convingă pe responsabilii din MAI să reîncadreze rezerviștii. A reușit să se reangajeze după cinci ani, ca agent. Anul acesta, Laurențiu Olaru a luat și examenul de ofițer la Poliția de Frontieră

Laurențiu Claudiu Olaru este unul dintre cei aproximativ 9.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne care au fost fie disponibilizați, fie pensionați în anul 2011, în timpul mandatului fostului ministru al Internelor, Traian Igaș.

Are 31 de ani și este din județul Vrancea. Când a fost dat afară din Sistem era agent la Poliția de Frontieră Brăila, însă modul în care a fost nevoit să părăsească MAI seamănă cu a celorlalți polițiști, jandarmi, pompieri care și-au pierdut slujbele, în urmă cu șase ani.

„Puţini poliţişti au în viaţă ambiţia lui”

Povestea tânărului a relatat-o Marin Șerbănescu pe pagina Facebook a SPR Diamantul:„Am rămas impresionat cât a suferit acest băiat anii aceştia. Ştiu cât s-a luptat să revină în Sistem, în 2016. Când am auzit că a luat la ofiţeri, efectiv nu îmi venea să cred ! Puţini poliţişti au în viaţă ambiţia lui”.

Dorința lui Olaru de a fi polițist și visurile pe care și le făcuse după ce a absolvit Liceul Militar „Neagoe Basarab”, din Buzău, în anul 2004, se prăbușiseră, în 2011, ca un joc de domino.

„Ce m-a durut pe mine cel mai mult este faptul că, după un liceu militar la MAI și școală de poliție, am ajuns să fiu disponibilizat fără examen”, e supărat Laurențiu. 

Ca să se reîncadreze în Poliție, tânărul a profitat de momentul în care MAI a anunțat că face încadrări din sursă externă.

„În 2011 ministrul de atunci Traian Igaş anunţă disponibilizări dar dintre cei care erau neoperativi. S-a întâmplat exact invers. Tot ministrul, emite OMAI 129/2011. Conform acelui ordin eu nu am mai putut susţine examen de a rămâne în MAI. Apoi, în 2016, MAI anunţă pe pagină de internet că va angaja poliţişti din sursă externă”, ne-a relatat Laurențiu Olaru. Apoi, a fost invitat la Bucureşti, de reprezentanți ai sindicatelor, „la consultări pentru a propune MAI să scoată locuri pentru rezervişti!.

„Ne prezentăm acolo în jur de 300 de persoane. Se stabilesc reprezentanţi pe arme, comisie din care am făcut parte. Argumentul meu în aceste comisii şi cu care am convins ministerul să ne scoată locuri a fost că se face o reducere la buget deoarece noi nu mai trebuie să fim şcolarizaţi. Plus profesionalismul acelor oameni”, a explicat proaspătul ofițer.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate