Emoţiile şi maximum de revoltă provocate de tragedia aviatică din Munţii Apuseni s-au esompat în spaţiul public. E timpul anchetei lucide a procurorilor pentru a fi stabilite cauze şi vinovăţii. Nu va fi nici uşor, nici nu sunt certitudini că adevărul va fi scos la iveală.

Noianul de informaţii şi declaraţii pe care l-am strâns noi, jurnaliştii, mă fac să compar ceea ce s-a întâmplat la nivelul instituţiilor statului, chemate să rezolve o situaţie excepţională, de urgenţă, cu ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Desluşirea accidentului aviatic şi modul bezmetic în care s-a acţionat pentru salvarea victimelor seamănă izbitor cu aflarea adevărului despre evenimentele din 89. Îmi amintesc de ancheta procurorilor militari din perioaa anilor 91 şi 92, de declaraţiile militarilor, revoluţionarilor, personalului din spitale, ale martorilor civili din instituţii declaraţii care se băteau cap în cap, care conţineau fiecare câte o fărâmă de adevăr, însă greu puteau închega un tablou al situaţiei de fapt: cine a coordonat, cine a ordonat, cine a tras, cum s-au luat deciziile... Puţinii mei colegi din presa de investigaţii din acea perioadă, probabil că au trăit acelaşi sentiment ca şi mine când au văzut şi au auzit explicaţiile de după tragedia petrecută în Ţara Moţilor, acolo unde Aura Ion şi Adrian Iovan au fost lăsaţi să moară. Incompetenţa şi delăsarea şefilor, unşi politic şi nu pe criterii de competenţă, haosul creat ne-au fost relevate în toată splendoarea lor, iar aici nu există dubii. E limpede că niciunuia dintre bugetarii-şefi, responsabili cu "salvarea de vieţi", nu le-a funcţionat nici măcar sentimentul de milă în acea după-amiază de 20 ianuarie 2014, când la televizor se anunţa că cei şapte oameni din avion nu sunt de găsit. Acum politicienii au tăcut. Vinovăţiile penale, însă, trebuie stabilite de procurori, printr-o anchetă riguroasă. Procurorii sunt cei care trebuie să găsească răspunsuri la multele întrebări care frământă familiile şi societatea civilă, martori fără voie la degringolada unor autorităţi ce sunt plătite şi antrenate să intervină în situaţii critice. Martori la un fel de crimă în direct. Iar românii nu vor uita prea repede că, timp de 7-8 ore, au asistat la moartea televizată a doi oameni. Ancheta penală va trebui să stabilească: 1. De ce nu s-a constituit Comitetul Naţional pentru Situații de Urgenţă, despre care o Hotărâre de Guvern (HG 1489/2004) spune că este format din ministrul de interne (preşedinte), secretarul de stat din MAI care coordoneaza IGSU şi Jandarmeria (vicepreşedinte) şi alţi secretari de stat din ministerele implicate în acţiuni de salvare de vieţi în urma unor accidente aviatice civile (Transporturi prin Romatsa, Sănătate prin SMURD). Comitetul este sub coordonarea premierului. 2. Ce atribuţii aveau cei de la 112, STS, MAI, MApN în localizarea avionului? 3. De cine a fost primit sms-ul cu coordonatele locului, despre care doctorul Radu Zamfir spune că l-a trimis de pe telefonul său şi cum a valorificat informaţia? 4. De ce anunţa Aleodor Frâncu, la ora 18.28, (intervenţie tv) că victimele au fost localizate, cine i-a dat aceasta informaţie şi ce impact a avut anunţul asupra altor căutători? 5. Preşedinţii Consiliilor Judeţene Cluj şi Alba au cerut ajutor unităţilor militare din zonă pentru identificarea locului în care avionul a aterizat forţat? 6. A existat vreun moment în care controlorii de trafic i-au spus pilotului Iovan că nu poate continua zborul din cauza condiţiilor meteo? 7. S-a produs - şi de ce - defecţiunea la unul din motoare? Sunt mult mai multe întrebările la care anchetatorii trebuie să găsească răspunsuri ca să poată stabili cine trebuie să plătească penal pentru că o studentă la medicină şi un pilot s-au stins încet, aşteptând...salvatorii. Sper să le găsească şi să n-avem acelaşi rezultat ambiguu ca în Dosarele Revoluţiei".