DRAGNEA, TĂRICEANU și TUDOSE, în centrul unui episod controversat la FUNERALIILE REGALE. GAFĂ sau GEST INTENȚIONAT

DRAGNEA, TĂRICEANU și TUDOSE, în centrul unui episod controversat la FUNERALIILE REGALE. GAFĂ sau GEST INTENȚIONAT

Ceremonia funerară a Regelui Mihai a adunat oameni și personalități din toate colțurile lumii. Prezenți și ei la funeraliile regale, Dragnea, Tăriceanu și Tudose au făcut un gest incalificabil în momentul în care și-a făcut prezența Klaus Iohannis, însoțit de Carmen Iohannis, în Sala Tronului.

Majestatea Sa, Regele Mihai I al României a fost condus, sâmbătă, pe ultimul drum. Sute de mii de oameni s-au strâns la Palatul Regal, la Patriarhie, pe străzi sau în gară pentru a-i aduce un ultim omagiu celui ce a fost ultimul monarh al țării noastre.

La funeralii au participat numeroase nume ale familiilor regale, printre care Prințul Charles al Marii Britanii, Regele Juan Carlos, fostul suveran al Spaniei, alături de Regina Sofia, precum și alți reprezentanți ai unor familii regale sau nobiliare. Sâmbătă dimineață, înainte ca sicriul să fie dus la Catedrala Patriarhală pentru oficierea slujbei religioase, toți oaspeții de seamă, împreună cu demnitarii țării l-au condus pe Regele Mihai pe ultimul drum.

Printre politicienii prezenți la funeraliile regale s-au numărat președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Liviu Dragnea, Tăriceanu și premierul Mihai Tudose. Din păcate, aceștia n-au uitat de rivalitățile și lupta pentru putere nici măcar în acest moment solemn. În momentul în care președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au intrat în Sala Tronului și i-au adus un omagiu Regelui, toți cei prezenți în sală s-au ridicat în picioare, în semn de respect și așa au rămas, informează Realitatea. Cu trei notabile excepții: Călin Popescu Tăriceanu, care s-a așezat rapid pe scaun după doar câteva secunde, Liviu Dragnea, care i-a urmat imediat exemplul și Mihai Tudose, care s-a așezat după o scurtă „negociere” din priviri cu ceilalți doi politicieni. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Și, în timp ce ei trei stăteau comod pe scaune, toți ceilalți, capete încoronate ale monarhiilor, membri ai Caselor Regale din Europa și din lume, ambasadori, oameni de cultură, veterani de război, toți, fără excepție, au rămas în picioare.