Editura Evenimentul si Capital

Criza siriană sau cum Cum joacă poker niște personalități de mîna a doua cu soarta omenirii. România lui Cristoiu

Autor: | | 20 Comentarii | 11886 Vizualizari


Fiind vorba de acuzațiile unei părți în conflict, minimul bun simț cere și punctul de vedere al unei forțe neutre.

A folosit armata siriană arma chimică?

Deși sînt comentatori ai vieții internaționale care susțin că nu, deoarece regimul Assad, pe cale de a-i scoate pe rebeli din coasta Damascului, n-avea nici un interes să-și bată singur cuie în talpă, deși Damascul și Moscova neagă acuzațiile etichetînd totul drept o diversiune, eu nu mă voi pronunța asupra adevărului.

Voi spune doar atît:

Dacă afacerea ar fi rămas la un război mediatic între America și Rusia, chestiunea adevărului n-avea o importanță crucială. S-au întîmplat în Istorie atîtea evenimente despre care nici azi nu știm adevărul, încît cel din 7 aprilie 2018 nu merita o osteneală mai mare decît cea a unei investigații de presă.

Numai că afacerea n-a rămas la un război mediatic.

Ea a dus la o intervenție militară la capătul unei incredibile creșteri a tensiunii internaționale.

Pe teza că armata siriană a folosit arma chimică, Donald Trump, diliul de la Casa Albă, s-a grăbit să amenințe pe Twitter cu lovituri militare împotriva Siriei.

Rusia a răspuns cu o neobișnuită escaladare a amenințărilor, premieră în istoria postcomunismului.

În aceste condiții descoperirea adevărului sau măcar comedia efortului de a convinge opinia publică mondială că într-adevăr în enclavă a fost folosită arma chimică de către regimul sirian se impunea.

Dacă e să pierim cu toții într-o Apocalipsă, să știm măcar c-a meritat asta. Înainte de a ataca Irakul, administrația Bush s-a ostenit să convingă planeta că intervenția era justificată. Colin Powell a prezentat în direct, în fața Consiliului de Securitate, o probă care ulterior s-a dovedit falsă. Dar chiar falsă fiind proba, nu poți să nu observi că în cazul Siriei Administrația Diliului nici măcar n-a făcut efortul să ne prezinte probe false. De fapt, administrația Diliului n-a prezentat nici o probă. Președintele Franței, luat la întrebări de opoziție, a dat publiticității un raport de 8 pagini despre care nu știi cum să-l iei ca semnul imbeciltității celor care l-au redactat sau ca semnul că ei ne cred imbecili. Raportul dezvăluie că nu există nici o altă dovadă în afara filmului de pe Internet și acuzațiilor emise de rebeli. Mai mult, nu există nici o analiză medicală care să arate că morții din clip sînt victimele gazului Sarin. Acuzația de folosire a armei chimice se bazează exclusiv pe simptomele celor prezentați în filmuleț.

Cu toate acestea Raportul conchide: Nu există altă ipoteză plauzibilă decît cea a folosirii armei chimice de către Armata Siriană.

Asasinarea cuplului imperial de către un tînăr sîrb era un adevăr pe care nici măcar sîrbii nu l-au negat, deși ei au spus că nu sînt implicați.

Deși e greu de crezut că de la un asasinat se poate ajunge la un măcel mondial, totuși, evenimentul de la Saraievo pare mult mai convingător în declanșarea unui război mondial decît cel din Douma.

Uluitoarea rapiditate cu care s-a ajuns la o intervenție militară, fără a apela o clipă la diplomație, refuzul de a convinge opinia publică, ocolirea ONU, a Parlamentelor în cazul celor trei țări, angajate într-un conflict numai și numai prin voința unor persoane, întîmplător ajunse la butoanele nucleare, sînt tot atîtea motive să ne întoarcem la vara lui 1914 și să ne întrebăm precum lucrarea La premiere guerre mondiale scos de Larousse în două volume, în 1968:

„Cum s-a făcut ca această criză de la Saraievo, care, aparent, nu punea în joc existența nici unei mari puteri a putut degenera într-un conflict care a bulversat întreaga Europă? Cum s-a ajuns aici?”

Pentru a răspunde:

„E posibil ca marea catastrofă să se fi declanșat destul de lejer, în maniera unei partide de poker jucate între parteneri pe care istoria nu ezită azi să-i privească nu altfel decît ca pe niște personalități de mîna a doua.”

Urmărind prestația marilor lideri ai lumii în recenta Criză siriană, nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva și acum sîntem locuitorii unei planete pe care personalități de mîna a doua joacă poker.

Cu soarta omenirii, desigur.

N. B. N-a putut decît să mă amuze precipitarea nu numai a lui Klaus Iohannis, dar și a Vioricăi Dăncilă, a lui Liviu Dragnea și a lui Călin Popescu Tăriceanu de a saluta drept parfum pîrțul Diliului de la Casa Albă.

Popor de babuini!

Pagina 2 din 2
Tag-uri: poker, Siria, SUA, Trump, Cristoiu



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X