Editura Evenimentul si Capital

Ce poet român a murit gazat de naziști la Auschwitz? A fost prieten cu Emil Cioran

Autor: | | 2 Comentarii | 1262 Vizualizari

Într-o evocare postată de cercetătorul și criticul literar Paul Cernat pe o rețea de socializare sunt dezvăluite amănunte tulburătoare despre viața și moartea celui care a fost B. Fundoianu. Redăm, mai jos, textul integral

Pe 2 octombrie 1944 murea gazat de naziști în lagărul de exterminare nazist de la Auschwitz B. Fundoianu, alias Benjamin Fondane (n. Benjamin Wechsler pe 14 noiembrie 1898 la Iaşi, în familia unui negustor din Herța, dar cu unchi materni – savanți , precum Moses şi Elias Schwarzfeld). Deținut o vreme în lagărul de la Drancy după ce participase la Rezistența franceză și sfidase legislația antisemită, obține eliberarea prin intervenția prietenilor Jean Paulhan, Stephane Lupasco și Emil Cioran, dar nu o acceptă decît împreună cu cea a surorii sale, Lina Pascal (care va muri și ea). Înaintea gazării, a fost văzut recitînd din Baudelaire, despre care a lăsat un eseu impresionant, Baudelaire ou l`experience du gouffre. Soției sale Genevieve (fosta călugăriță catolică) i-a lăsat, testamentar, un corpus al poeziei apărute în Franța. Va fi editat postum sub titlul Le mal des fantomes și include marile poeme profetice de „evreu rătăcitor” modern (Ulysse, Exod, Titanic ș.a.).  Format în cultura clasică românească (mama sa, Adela, frecventase Junimea și îl cunoscuse pe Ion Creangă, comparat de Fundoianu, într-un eseu, cu Mallarme), s-a afirmat precoce, ca poet şi traducător din literatura franceză, în cadrul grupărilor simboliste. Prin intermediul prietenului Iacob Gropper, devine şi un familiar al literaturii idiş. Aprofundează tradiția biblică și iudaismul, despre care scrie la începutul anilor 20 în mai multe publicații evreiești; va fi preocupat și de tradiția mistică a creștinismului. Admirator al lui Jules de Gaultier, filosof post-nietzschean al bovarismului, scrie, inspirat de el, un amplu eseu de tinerețe despre iudaism și elenism. Frecventează, ca și alți simboliști, cercul lui Bogdan-Piteşti; publică după 1918 în reviste precum Chemarea şi Arena, luîndu-i apărarea, în procesul ziariștilor, lui Arghezi, pe care-l vede, înaintea altora, drept cel mai mare poet român în viață și cu care va avea o relație fluctuantă. În 1916 scrie una dintre primele recenzii despre volumul bacovian Plumb, cu care îşi descoperă afinități profunde pe linia alienării provinciale. În refugiu (“Într-o Moldovă mică cît o nucă”) concepe majoritatea poemelor care vor alcătui, în 1930, volumul-reper Privelişti, pe care-l dedică lui Ion Minulescu, „primul clopotar al revoltei lirice românești”. Prin acest volum se desparte, oficil, de identitatea sa românească. Expresionismul apocaliptic se aliază aici cu bucolismul “bunului” Francis Jammes (cum i-a spus Ion Pillat), într-o monografie lirică a Herței bucovienene. Alte poeme din epocă, simboliste, sunt doar onorabile. Eseist nonconformist, cu o cultură literară și filosofică neobișnuită, publică mult în Rampa, Sburătorul și Contimporanul (rubrica Ferestre spre Europa). Intră în conflict, în 1922, cu E. Lovinescu după prefața volumului Imagini și cărți din Franța (cu eseuri despre scriitori francezi favoriți), unde acuză inexistența valorică a literaturii române înainte de simbolism și caracterul ei de colonie minoră a Franței. O Franță unde, în 1923, după experimentul cu compania teatrală Insula (blocat de agresiunile venite din partea studenților antisemiți), emigrează definitiv alături de asociatul și cumnatul său Armand Pascal. La Paris e, o vreme, custode al bibliotecii lui Remy De Gourmont (mort în 1915). Va fi și un promotor al culturii române (încearcă să-l traducă și pe Eminescu). Simbolistul cu nostalgii clasice devine acum redactor extern la revista de avangardă Integral și publică volumul-experiment cu titlu „fromân”, Trois scenarii. Cine-poemes, care anunță preocupările sale viitoare pentru cinematografie, cu debușeu în Argentina prin Victoria Ocampo. Întîlnirea din 1924 cu Lev Șestov va fi decisivă pentru evoluția lui; ceea ce gînditorul existențial rus a făcut pentru Dostoievski și Tolstoi, omologul său mult mai tînăr face pentru Rimbaud și Baudelaire. Fidel afinităților poetice cu cei doi mari decadenți francezi, dar și obsesiei pentru raporturile dintre Atena și Ierusalim, Fondane dezvoltă în eseurile pariziene o critică radicală a gîndirii raționaliste europene și a hegemoniei sale generatoare de antisemitism și colonialisme, falsificatoare a creștinismului originar și represive la adresa gîndirii magice, primitive, recuperate de marii poeți moderni printr-o mistică a revoltei împotriva limbajului. Volumele Rimbaud le voyou (1933) și Faux traite d`estethique, dar mai ales La Conscience malheureuse, mai puțin Le lundi existentiel et la dimanche de l`histoire (1944), îl impun ca pe un gînditor existențialist acut. A scris și teatru de inspirație biblică, mai puțin frecventat (Festinul lui Baltazar ș.a.). Intelectual public în răspăr, antifascist, antisuprarealist și antimarxist, acest „Veniamin cutezător” (cum l-a numit Gala Galaction), profet modern și mistic laic cu destin tragic, merită mai mult decît un cioranian „exercițiu de admirație”.

 

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate