Editura Evenimentul si Capital

USL s-a rupt în Parlament. George Scutaru către PSD: Acest vot a fost ultimul la care am fost de aceeași parte a baricadei

06parlament_agerpres
Autor: | | 7 Comentarii | 1910 Vizualizari

Senatorii PNL au votat azi împotriva tuturor proiectelor de lege iniţiate de PSD. La Camera Deputaților, liberalii nu au susținut moțiunea simplă inițiată de PDL și PPDD, dar au anunțat că, de săptămâna viitoare, vor face opoziție.

UPDATE: După ce liderul grupului PNL, George Scutaru, a anunțat că este ultimul moment în care PSD şi PNL sunt de aceeaşi parte a baricadei şi că de săptămâna viitoare liberalii vor fi în opoziţie, deputații social-democrați s-au reunit într-o ședință de urgență la grup. La final, Valeriu Zgonea a spus că el speră că liberalii se vor răzgândi, că anunțul făcut de Scutaru a fost "emoțional", iar din punct de vedere al majorității nu-și face probleme, chiar și pentru legile organice. Zgonea a mai spus că deputaţii social-democraţi au fost convocaţi, ca şi senatorii, pentru data de 3 şi 4 martie la plen, el arătând că avizele pentru plecări în străinătate au fost sistate. Totodată, deputaţii PSD au stabilit şi strategia de comunicare la nivelul grupului privind iminenta rupere a USL în urma deciziilor ce vor fi luate în Delegaţia Permanentă a PNL.  Toate proiectele iniţiate de PSD au primit vot negativ în Senat din partea liberalilor, unde se conturează o nouă majoritate. Astfel, proiectul care modifica legea finanţării partidelor politice şi ar fi permis efectuarea de împrumuturi de către formaţiunile politice a fost respins, după ce a întrunit doar 74 de voturi "pentru", iar 58 de senatori au fost împotrivă şi doi s-au abţinut. Acest proiect de lege, cu caracter organic, ar fi trebuit să obţină minimum 86 de voturi "pentru". Această iniţiativă legislativă fusese semnată de liderii grupurilor parlamentare PSD şi PNL. Un alt proiect de lege, cu caracter organic, pentru modificarea legii administraţiei publice locale şi care reglementa participarea preşedinţilor de consilii judeţene în asociaţii de dezvoltare intracomunitară, a fost respins. Proiectul beneficia de raport favorabil cu amendamente din partea Comisiei de administraţie publică din Senat. Totodată, ordonanţa de urgenţă 114/2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public şi privat al statului nu a putut fi adoptată, din cauza voturilor insuficiente.Proiectul de adoptare a ordonanţei de urgenţă primise raport favorabil din partea Comisiei de apărare. Votul de adio la Camera Deputaților La Camera Deputaților, liberalii nu au sprijinit moțiunea simplă privind deszăpezirea, inițiată de PDL și PPDD. De altfel, liderul deputaților liberali, George Scutaru, a anunțat că, de săptămâna viitoare, partidul său va face opoziție. „Acest vot final a fost ultimul la care am fost de aceeaşi parte a baricadei. Am fost parteneri oneşti ai Guvernului USL în Parlament şi în Guvern şi regretăm faptul că aţi refuzat nominalizarea unui om precum Klaus Iohannis la Ministerul de Interne. Vreau să vă asigur că, aşa cum a fost partener loial, PNL va fi şi un partid de Opoziţie cu adevărat. De săptămâna viitoare, veţi vedea că PNL va face cu adevărat Opoziţie”, a spus Scutaru de la tribuna Camerei Deputaţilor.



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
13:30 LIVE TEXT - PSD își alege noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 10:51 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate