Editura Evenimentul si Capital

EXPLOZIV! Un lider central al PNL vorbește despre un „VAL DE ARESTĂRI MASIVE” în scandalul DNA. Critici pentru DNA Ploieşti

Ben Oni Ardelean (sursa foto: pressalert.ro)
Autor: | | 16 Comentarii | 16731 Vizualizari

Vicepreședintele național al PNL pe probleme de Justiție, senatorul Ben Oni Ardelean, a declarat luni seară, la Antena 3, că în urma acuzațiilor de măsluire a unor probe la DNA, „problema sistemică trebuie devoalată în întreaga ei încrengătură și amploare”.

„Vreau să încep prin a spune că, de la început, PNL-ul s-a pronunțat împotriva oricărei forme de corupție (...) Pe de cealaltă parte, am spus de la început că suntem împotriva încălcării oricăror dreturi sau libertăți a cetățenilor (...) Cert e că cazurile acestea sunt punctuale, dar cred că sunt cazuri care denotă și o problemă sistemică.

Dacă doar ar fi cazuri punctuale, probabil că am fi foarte animați cu toții să aflăm care sunt problemele acestor cazuri individuale. Dar cred că problema sistemică este cea de fond care trebuie, până la urma urmei, devoalată în întreaga ei încrengătură și amploare. Și cred că aici este mult de lucru. Cred că aici este nevoie de foarte multă expertiză, de foarte mulți oameni care să cunoască sistemul, de mulți oameni ncare să vină cu diverse detalii. Și eu cred că trebuie să fie găsită o rezolvate și o rezoluție, până la urma urmei, pe această problemă sistemică. Până la urma urmei asta cred că este buba mare", a spus senatorul PNL.

Ardelean a catalogat ca fiind „extrem de proastă, de arogantă, de jignitoare" conferința de presă de luni a procurorului-șef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, în care acesta a afirmat că în instituţia pe care o conduce nu au fost niciodată falsificate probe şi nici nu au fost făcute înţelegeri ilicite cu inculpaţii.

Dacă am fi fost într-o democrație consolidată – nu vreau să jignesc pe nimeni și nu vreau să înjosesc țara pe care iubesc – cred că în urma dezvăluirilor astăzi asistam la un val de arestări masive. Din păcate, nu s-a întâmplat asta. Am intat într-o zonă de dezbatere publică, politică, nu știu, cu actori prost pregătiți pentru dezbaterea asta. Și asistăm astăzi la niște luări, am urmărit acel procuror. Nu l-am văzut în viața mea, nu am auzit de el până astăzi, care astăzi a avut o prestație extrem de proastă, de arogantă, de jignitoare, de nu știu cum să explic. Însă ceea ce cred este că o astfel de prestație nu este una pe care să dăm note sau calificative ca la școală, ci vizează și frizează, dacă vreți, o altă zonă, o zonă a penalului. Și eu cred că în zona aia ar trebui să ducem, până la urmă, dezbaterea, nu în zona asta publică de discursuri politice, de dezbatere mediatică. Până la urma urmei nu aici suntem în filmul ăsta", a adăugat vicepreședintele PNL la Antena 3.

Acuzațiile la adresa DNA

Duminică seara, într-o emisiune la Antena 3, procurorul DNA Mihaiela Moraru Iorga a susţinut că şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie a chemat-o şi a întrebat-o dacă ar putea urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier. "Trebuia desemnat la un moment dat premierul României. Era vehiculat numele unui fost ministru. Exista în lucru la mine un dosar cu acest fost ministru. Nu dau nume pentru că nu vreau să spună cineva că am stricat vreo anchetă. Am fost chemată şi întrebată dacă am putea să ieşim cât mai repede cu acel dosar. Explicaţia a fost de genul că, dacă acest domn va ajunge premier, doamna Dana Gîrbovan va fi ministru al Justiţiei, ceea ce ar însemna un dezastru pentru noi", a povestit Mihaiela Moraru Iorga.  Tot duminică seara, Antena 3 a prezentat mai multe înregistrări audio în care erau redate presupuse discuţii dintre procurorul şef al Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA - Lucian Onea cu fostul deputat Vlad Cosma, trimis în judecată într-un dosar de corupţie, referitoare la falsificarea unor probe din dosare. 

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate