PNL anunță modificări la protocolul USL. Surse: Ponta vrea ca parlamentarii liberali să nu mai încalce deciziile luate în USL

PNL anunță modificări la protocolul USL. Surse: Ponta vrea ca parlamentarii liberali să nu mai încalce deciziile luate în USL

Liberalii au anunțat introducerea unor modificări la protocolul de funcționare al USL, însă cel care a avut inițiativa a fost liderul PSD, premierul Victor Ponta, au declarat surse parlamentare, pentru EvZ. Mai exact, Ponta vrea să se asigure că deciziile luate la nivelul USL vor fi respectate la nivelul Parlamentului, mai exact de parlamentarii liberali, pentru a nu mai exista surprize precum Roșia Montană, supra-imunitatea și legea amnistierii.

"Liderii USL sunt preocupați ca alianța să devină cât mai performantă pentru a asigura guvernarea eficientă a țării. În acest sens, se discută introducerea unor modificări la protocolul de funcționare al Uniunii Social Liberale, care au în vedere îmbunătățirea mecanismului de luare a deciziilor în interiorul USL atât în plan guvernamental, cât și parlamentar", se arată într-un comunicat de presă transmis de liderul deputaților PNL, George Scutaru. "Este vorba despre luarea deciziilor la nivelul USL privind activitatea în cadrul Guvernului și Parlamentului, ca să nu mai existe sincope de comunicare între Guvern și Parlament. Să stabilim de comun acord niște priorități asumate", a declarat George Scutaru, pentru EvZ, întrebat care sunt capitolele din protocolul USL ce vor fi renegociate de cele două partide.  Potrivit unor surse parlamentare, cel care a venit cu această propunere, premierul Victor Ponta, dorește să se asigure că deciziile luate la nivelul USL vor fi respectate la nivelul Parlamentului, mai exact de parlamentarii liberali. Potrivit surselor EvZ, la rândul lor, liberalii vor semnarea unui pact de neagresiune cu PSD la nivelul USL, pentru alegerile europarlamentare, în contextul în care liberalii vor candida pe liste proprii.  Întrebat care sunt punctele din protocolul USL pe care PSD dorește să le renegocieze, purtătorul de cuvânt al social-democraților, Cătălin Ivan a declarat că nu știe nimic despre acest lucru. "Nu știu ce protocol se negociază. Poate au discutat cei doi co-președinți ai USL, dar la BPN nu s-a discutat", a spus Ivan, pentru EvZ. În iunie 2013, la nivelul USL s-a discutat despre renegocierea protocolului Uniunii, în aşa fel încât în activitatea USL să nu mai apară "sincope, dar în cele din urmă, subiectul a fost abandonat.