PNL a sesizat CCR privind o ordonanţa de urgenţă care prevede stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice

PNL a sesizat CCR privind o ordonanţa de urgenţă care prevede stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice

Un număr de 78 de deputaţi PNL au semnat o sizare care a fost depusă joi la Curtea Constituţională privind ordonanţa de urgenţă nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Semnatarii liberali arată că articolul 5 al ordonanţei încalcă alin. (1), (4) şi (6) ale art. 115 din Constituţia României, potrivit cărora delegarea legislativă către guvern este permisă doar în domenii ce nu constituie obiectul legilor organice, iar ordonanţele de urgenţă pot fi adoptate "numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată", neputând "afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie".    "Guvernul nu a respectat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, prevăzut în alin. (4) al art. 1 din Constituţia României, care spune că statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, încălcând şi alin. (2) al art. 117 din Constituţia României, care spune că guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă", se arată în comunicat.    Potrivit liberalilor, prin această ordonanţă de urgenţă Guvernul desfiinţează Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, iar în locul acestora va fi formată, prin comasare, o structură unică, denumită Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, în subordinea Ministerului Muncii. Toate acestea fără a exista un aviz al Curţii de Conturi, ca garanţie tehnică în luarea deciziilor politice.    "Guvernul Ponta transmite clar că tot ce mişcă în instituţii trebuie să aibă culoare politică, că nu mai rămâne niciun şef în funcţie, nici măcar în teritoriu, dacă nu are carnet PSD! Din păcate, PSD demonstrează că nu a înţeles că a face politică altfel înseamnă a avea instituţii care să funcţioneze în folosul cetăţenilor, nu să fie surse de răsplată pentru oamenii de partid. În condiţiile în care aceste instituţii au funcţionat şi au dat un bun randament separat, este evident că, de fapt, scopul OUG nr. 86/2014 este acela de a înlătura funcţionari publici ce ocupau în mod legitim funcţii de conducere în aceste structuri, pentru ca, sub aparenţa înfiinţării unor "funcţii noi" şi cu păstrarea atribuţiilor şi responsabilităţilor ce reveneau funcţiilor desfiinţate, să poată fi creat cadrul simulat al angajării pe aceste noi funcţii a altor persoane, alese pe criteriul strict al apartenenţei politice", mai spune comunicatul.