Editura Evenimentul si Capital

PMP, PROTEST la UȘA lui Dragnea: „Haosul s-a instaurat în Parlament”

Eugen Tomac
Autor: | | 2 Comentarii | 984 Vizualizari

Deputaţii PMP au legat banderole tricolore, în această dimineață, în semn de protest, de uşile cabinetului preşedintelui Camerei, Liviu Dragnea, față de negocierile dintre PSD și UDMR.

„Am fost convocaţi aseară, prin SMS, pentru azi la 9.30, când urma să avem un Birou permanent. De mai bine de o oră stăm în sală pentru a discuta pe marginea a trei puncte, unul viza acceptul pentru discutarea, de către Comisiile pentru drepturile omului, Administraţie şi Juridică, în şedinţă comună, în paralel cu plenul, a unui proiect de lege iniţiat de UDMR”, a precizat preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac.

El a spus că „haosul s-a instaurat în Parlament pentru că şedinţa Biroului permanent nu a început şi credem că în aceste clipe se întâmplă un lucru extrem de grav în Parlamentul României. Cetăţenii români ar trebui să ştie că PSD negociază lucruri de nenegociat niciodată în Parlament, interese ale ţării. Aşteptăm cu mult interes să vedem dacă după negocierile pe care le are domnul Dragnea la această oră cu UDMR va ceda în faţa acestor cereri nejustificate”.

„Aşteptăm să vedem dacă după negocierile pe care le are domnul Dragnea cu UDMR va ceda în faţa unor cereri nejustitificate. Avem în Ungaria o comunitate românească care nu are învăţământ în limba română. Nu putem negocia chestiuni absurde şi UDMR să pună presiune pe decidenţii politici care nu înţeleg ce consecinţe produc aceste legi. De o oră aşteptăm în BP să vină domnul Dragnea să ne spună dacă a cedat acestor presiuni sau nu”, a declarat, vehement, Tomac.

ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

La rândul său, Valeriu Steriu, deputat PMP, chestor al Camerei, a descris situația ca fiind „o mascaradă".

„Este o mascaradă în acest moment. Niciun Birou în clipa de faţă în Parlament nu lucrează, Biroul permanent nu lucrează, toţi colegii aşteaptă probabil că domnul Dragnea negociază cu UDMR, este presat cu siguranţă să mai dea un judeţ, să mai aprobe limba maternă în alte entităţi. Este o mascaradă la care nu vrem să subscriem la Mişcarea Populară şi suntem consternaţi. Seamănă cu 'marţea neagră', când s-au făcut astfel de demersuri absolut uimitoare, se mişcă dintr-un loc în altul, oamenii negociază cum să-şi treacă mâine moţiunea ca să-şi rezolve problemele din justiţie”, a subliniat Steriu.

PSD a rupt acordul cu DMR. Social-democrații au anulat ședința parlamentară în care ar fi trebuit să dezbată mai multe proiecte legislative care să acorde mai multe drepturi minorităților naționale. 

Pagina 1 din 1



Loading...

Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi

Articole salvate