Pierderea timpurie a tatălui ar putea explica una dintre constantele scurtei biografii a genialului Masaccio: căutarea permanentă a unui maestru mai în vîrstă, nevoia de ”father figure”.
Sigur, treaba nu era deloc ușoară, pentru că această dorință puternică și explicabilă psihologic era împiedicată de conștiința propriei valori. Pentru geniul care zăcea în acest Masaccio, era greu de găsit un maestru a cărui autoritate artistică să-i poată impune. Istoricii artelor au cotrobăit îndelung printre pictorii de toată mîna de pe piața toscană a celui de-al doilea deceniu de quattrocento pentru a găsi pe maestrul lui Masaccio. Rezultatele cerecetărilor lor nu au dus nicăieri. Adevărul este că nu știm nimic precis despre formarea lui artistică, așa cum, arătam ieri, știm doar vag cînd a murit și absolut nimic despe cauza morții sale atît de timpurii.Știm, însă, că Masaccio s-a apropiat de Brunelleschi, la puțin timp după ce a venit la Florența, în 1417.
Finalul de trecento și începutul de quattrocento florentin este o epocă de glorie a arhitecturii. În dialog voluptuos cu sculptura, arhitectura, mai ales prin Filippo Brunelleschi (1377 - 1446), se exprima plenar, spre încîntarea întregului oraș. Este posibil ca cei doi să se fi cunoscut datorită faptului că tații lor fuseseră, amîndoi, notari, iar apartenența la breasla notarilor genera anumite beneficii sociale ulterioare și pentru urmași. În orice caz, Brunelleschi, cu 24 de ani mai în vîrstă, l-a primit în atelierul său pe Masaccio, l-a îndrăgit și i-a văzut talentul uriaș. În plus, Brunelleschi, se știe, era un om foarte generos în a împărtăși cunoașterea sa celor dornici să asculte și pregătiți să înțeleagă. A fost o potrivire totală: Brunelleschi era gata să fie mentor, căutînd elevi, dar nu orice fel de elevi, iar Masaccio era gata să fie elev căutînd mentor, dar nu orice fel de mentor. De altfel, la moartea lui Masaccio, Brunelleschi a suferit ca după un fiu și a rostit un elogiu de o frumusețe rară. În atelierul lui Brunelleschi, sigur Masaccio a învățat despre volume și spații, despre culori și perspective, despre diferitele faze ale luminii zilei. Mai mult, anii în care Masaccio a stat pe lîngă Brunelleschi sînt exact aceia în care marele arhitect teoretiza perspectiva liniară și lucra, în diferite stadii, al cîteva din capodoperele lui (Santa Maria del Fiore, Ospedale degli Innocenti ș.a.) Destinal, Masaccio a stat pe lîngă Brunelleschi exact la momentul potrivit.
Masaccio a părăsit atelierul lui Brunelleschi (dar niciodată prietenia cu el!) ca artist perfect format. Maturizarea lui este miserioasă, așa cum se întîmplă în cazul oricărui geniu precoce. Pur și simplu nu există explicație cum de un tînăr poate, într-un interval aproape imperceptibil de timp, să devină un artist matur, format, așezat la orizont, vizionar, sigur pe el. Se vede acest lucru încă în prima operă cert atribuită lui Masaccio: tripticul San Giovenale, descoperit în 1961, după 5 veacuri, într-o bisericuță de lîngă Reggello. Nu știm dacă a mai lucrat ceva Masaccio înainte. Probabil că da. Vasari pomenește cîteva lucrări care nu au mai ajuns pînă la noi. Așa că, un mister în plus la misterioasa viață, șocant de scurtă, a lui Masaccio. Așa se face că el rămîne contabilizat în istorie cu o primă lucrare care nu doar că e departe de a avea ezitările, nesiguranțele stilistice ori căutările juvenile ale oricărui început, dar aduce deja o premieră în arta mondială. Tripticul este făcut, cert, în vremea în care Masaccio îl frecventa pe Brunelleschi. Arhitectul îi explicase cum anume se contruiește perspectiva din linii. Procedeul, care deschide ochilor spațiul, a fecundat sensibilitatea plastică a lui Masaccio și vedem, în acest triptic, concretizarea picturală a regulilor perspectivei arhitecturale ale lui Brunelleschi.
Ne puteți urmări și pe Google News
Tronul pe care stă Fecioara cu Pruncul în brațe este rodul unui demers arhitectural genial picturalizat. Știind ce l-a învățat Brunelleschi, pe de o parte, și văzînd ce a pictat Masaccio, putem ușor specula asupra unuia dintre miracolele geniului uman în general. Vedem cum o anumită informație de ordin rațional, geometric în acest caz, stimulează un reflex de ordin artistic, din cu totul alt regn decît cel al raționalității. Vedem cum altoirea cunoașterii pe sensibilitate naște altceva decît te-ai aștepta că iese dintr-un asemenea altoi. Concret, în acest caz, rezultatul picturalizării unei cunoștințe de ordin arhitectural, ”plasticizarea” unor linii cu animte proprietăți, este un produs ce nu se poate explica nici cu inițiala cunoaștere, nici cu inițiala sensibilitate. În acest caz, trecerea de la desenul brunelleschian la pictură încărcată de emoție și mesaj proprii este misterul geniului omenesc. Masaccio face aceast salt de mari dimensiuni cu o mare subtilitate. E ca și cum ar fi traversat un ocean într-un mod atît de subtil și fin, încît nimeni nu a băgat de seamă. Chiar dacă nu simțim ca pe o ruptură, privind tripticul San Giovenale, sîntem deja pe un alt continent decît eram înainte de Masaccio. Iar rupturile sensibile nu vor întîrzia să apară.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
