Editura Evenimentul si Capital

Pleyel, nr. 6668

Sever Voinescu
Autor: | | 2 Comentarii | 1604 Vizualizari


 

În general, călătoria la Mallorca nu a fost dintre cele mai fericite pentru cei doi artiști. Starea lui Chopin, bolnav de ftizie, s-a agravat. În ”Un hiver à Majorque”, Sand arată o discreție completă cu privire la Chopin; nu-l numește niciodată pe nume, pomenindu-l ca ”prietenul nostru” ori, mai des,  ca ”bolnavul nostru”.  Chopin, fragil în toate cele, nu mai putea suporta mîncarea locală, bazată pe grăsime de porc destul de brutal gătită, așa că Sand făcea eforturi mari, cheltuind enorm, să-i procure pe cît posibil alimente mai sofisticate prin consulul francez de pe insulă. Dar, mai puternică decît aversiunea localnicilor pentru stilul lui Sand era tema lor de ftizie.

De îndată ce medicii locali care l-au consultat pe Chopin l-au diagnosticat cu ftizie, cei doi au devenit parii. Pe insulă, funcționa încă o lege din secolul al XVIII-lea care cerea autorităților să distrugă toate bunurile (inclusiv casa) aflate în posesiunea cuiva care suferea de o maladie contagioasă. A fost nevoie de ceva efort ca să se evite o asemenea nenorocire. Mai ales că, la Paris, toți medicii știau deja că ftizia de care suferă Chopin nu e contagioasă, ceea ce Sand explica tuturor mallorcanilor. Totuși, medicii spanioli știau invers: că orice ftizie e contagioasă. Înspăîimîntați, oamenii refuzau să dea mîna cu Chopin și ștergeau bine de tot, cu alcool și gesturi precipitate, orice atingea compozitorul. Cînd au părăsit insula, pe 13 februarie 1839, au decis că e mult prea dificil să ia pianul Pleyel înapoi la Paris și l-au scos la vînzare. Deși firava elită locală știa deja că Chopin este un muzician renumit, nimeni nu a vrut să cumpere pianul de frică să nu cumva ”să se infecteze”. Dintre toți, singura persoană care îi privea altfel era soția unui bancher local, Basilio Canut, pe nume Hélène. Era franțuzoaică. Și sigura localnică cu care Sand a putut lega o prietenie. Ea a cumpărat pianul în secret. La sfîrșitul secolului, deja, succesorii ei se mîndreau cu pianul lui Chopin, care poate fi văzut și acum la mănăstirea Valdemossa, în chilia nr.4. Circa 300.000 de oameni vin anual să-l vadă. Între timp, pe lungi căi succesorale, pianul a ajuns în proprietatea familiei Quetglas și e sigur că produce bani, nu microbi.

De altfel, cu ajutorul indirect al acestui pian, s-a putut tranșa una dintre cele mai vechi dispute judiciare și de onoare de pe insulă. Familia Ferra, care deține în proprietate chiliile 2 și 3 ale mănăstirii din Valldemossa, a pretins mereu că Chopin a locuit chilia 2 și, pînă să ajungă pianul Pleyel la el, a compus o bună parte a preludiilor pe un pian pe care l-a găsit acolo, care a fost aproape 100 de ani prezentat turiștilor ca atare, în cadru muzeal. Pianul Pleyel, aflat în chilia 4, în proprietatea familiei Quetglas, a fost proba zdrobitoare că nu e așa. Căci pianul din chilia 4 s-a dovedit, la expertiză, a fi mai vechi decît cel din chilia 2. Procesul s-a încheiat definitiv în 2011. Așadar, dacă ați vizitat Valldemossa înainte de 2011 și ați meditat o clipă lîngă pianul din chilia 2, unde vi s-a spus că a compus Chopin, vă anunț cu regret că ați meditat în locul nepotrivit. Acel pian a fost construit 3 ani după moartea lui Chopin. Nu-i nimic, e un motiv să reveniți în superba Mallorca, să refaceți pelerinajul la mănăstire și să vă reculegeți la locul corect, în chilia 4.

 

 

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.

Pagina 2 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate