Editura Evenimentul si Capital

Plecaţi definitiv la Revoluţie

fe993589432416aef19712bf495e045422f59f4d
Autor: | | 41 Comentarii | 0 Vizualizari

Evenimentul Zilei vă spune şi poveştile celor pentru care decembrie 1989 a însemnat borna decisivă: cei morţi aici, dar şi cei care au ales să înceapă altă viaţă.

După ce ieri EVZ v-a prezentat aventura tragică a jurnaliştilor John Tagliabue (de la „New York Times”) şi John Daniszewski (de la Associated Press) răniţi la Timişoara, în timpul Revoluţiei, astăzi încheiem povestea alături de cei care au venit în România şi nu s-au mai întors acasă. Unii au murit, o englezoaică a ales să se stabilească aici. Viaţa lui Alison Mutler e un basm post-modern: o tânără se îndrăgosteşte de o ţară despre care simte că i s-ar potrivi, aşa că începe să trăiască doar pentru a-şi împlini intuiţia feminină (despre care orice bărbat ştie că e sacră şi indiscutabilă). Suntem în anii ’80, România e o ţară îndepărtată a unui dictator bătrân cu nume exotic: Nicolae Ceauşescu (nu demult, un tânăr lider comunist „charismatic” pe care îl chema la fel era plimbat de Regina Angliei cu trăsura pe elegantele bulevarde londoneze, dar nimeni nu-şi mai aduce acum aminte de asta). Alison Mutler e o adolescentă uşor rebelă şi foarte cochetă, care poartă pălării excentrice şi fuste scurte. Când a fost pusă în faţa alegerii care i-a schimbat destinul – înscrierea la o facultate – Alison a ales să înveţe limba română, care se preda într-un departament special şi uitat la o Universitate din Londra. De ce? Nu există niciun răspuns raţional la întrebarea aceasta, doar un implus pe care o domnişoară crescută în tradiţiile unei familii de clasă mijlocie britanică dintrun mic orăşel regal, Tunbridge Wells, nu şi l-a mai putut controla. Toţi credeau că va alege franceza, doar ea ştia că viaţa nu poate însemna să predea pentru totdeauna, undeva în provincie, o limbă pe care englezii nu o vorbesc decât dacă sunt obligaţi. O poză fără culori dintr-o enciclopedie veche România rămânea pentru Alison Mutler un mister, o ţară fascinantă tocmai pentru că era interzisă, ascunsă undeva în spatele Cortinei de Fier. „Cum poate un popor de lângă Marea Neagră să vorbească o limbă latină?”, se întreba domnişoara Mutler. Neavând niciun român de la care să primească un răspuns, îşi dădea singură o explicaţie criptică, suficientă atunci: „Înseamnă că e o ţară foarte specială!”. Primele cuvinte în română le-a învăţat la o bibliotecă publică din Tunbridge Wells. Nu le-a uitat: primele cuvinte nu au fost „mama” şi „tata”, au fost „lama” şi „lampa”. Înainte de acest nou început a mai fost o poză fără culori într-o enciclopedie veche: o fotografie cu doi ţărani români într-un car plin cu fân. „Am văzut- o în copilărie şi m-a urmărit toată viaţa, încă mă urmăreşte”. Pe când era o studentă sârguincioasă în vârstă de 19 ani, Alison Mutler s-a urcat într-un tren şi a venit în România. Primul oraş pe care l-a văzut a fost Sighişoara. Crede şi acum că, dacă ar fi fost oricare altul, povestea de dragoste cu ţara aceasta ciudată n-ar fi durat. Era vacanţă, 1989 era încă departe, românii erau nişte umbre închise care evitau străinii şi Alison Mutler începea să deteste definitiv comunismul. Cu doi ani înainte de Revoluţie, după ce a terminat facultatea, s-a înscris translatoare la British Council, în inima Londrei, la Spring Gardens, lângă Trafalgar Square. Când veneau artişti români în Anglia, şi veneau tot mai rar, dădea o mână de ajutor. Aşa l-a cunoscut pe Ion Caramitru, pe care s-a bucurat să-l redescopere în prima linie a revoltei anticeauşiste. „Gone to a Revolution” În decembrie 1989, Alison Mutler avea o afacere cu succes limitat: un magazin de lenjerie de damă. Pe 20 decembrie a sunat telefonul. Era Sue Lloyd Roberts, pe care Alison Mutler o mai ajutase la două reportaje din România, căci îşi oferea serviciile oricui avea nevoie de un cunoscător de limbă română. „Celor de la ITN le trebuie un translator. Le-am zis că eşti cea mai bună!”, i-a spus Sue. Peste câteva minute au sunat-o de la televiziune, şi i-au cerut să vină de urgenţă la Gatwick, de unde va pleca un avion spre visul de libertate al românilor. Dintr-o întâmplare fericită, Alison avea paşaportul la ea, aşa că tot ce mai rămânea de făcut era să se scuze faţă de posibilii clienţi care ar fi dorit lenjerie de damă la acel sfârşit de decembrie şi de lume veche. A scris pe un bilet „Gone to a Revolution” („Plecată la Revoluţie”) şi l-a lipit pe geam. Echipa ITN din care a făcut parte Alison Mutler n-a aterizat la Bucureşti, pentru că se trăgea, ci a mers în Vest, la Arad şi Timişoara. Într-un hotel din Banat, la un televizor mic, alb-negru, a văzut execuţia soţilor Ceauşescu. După ce dictatorii au apărut pe ecran zăcând în balta de sânge, cu paltoanele ciuruite de gloanţe, atmosfera s-a înseninat brusc, au apărut fripturi de porc, salate, şampanii, scoase, nu se ştie de unde, de personalul hotelului: „A fost sărbătoare!”. Deşi nu era un jurnalist „cu acte”, Alison Mutler a trăit Revoluţia ca şi cum ar fi fost, în hoteluri peste care ploua cu gloanţe : „Îi vedeam pe unii ziarişti blazaţi, se plângeau că meseria le-a stricat Crăciunul. Mă uitam la ei şi nu înţelegeam cum se gândesc să fie în altă parte decât acolo, la Revoluţie!”. Avea 24 de ani şi viaţa i se părea încă infinită şi foarte, foarte frumoasă, cum li se pare de obicei tinerilor: „Nu ştiu dacă acum aş mai avea acelaşi curaj...”. Finalul e previzibil: Alison a revenit în Anglia virusată definitiv de România. S-a întors, firesc, în ţara viselor ei, în iunie 1991, să o ia de la zero. VIAŢA ÎN BUCUREŞTI Aproape douăzeci de ani şi o singură şpagă   În România, Alison a devenit ce a fost de la început, fără să ştie: jurnalist. A fost corespondent al United Press International, a transmis pentru CNN şi BBC. După aproape douăzeci de ani, e „chief correspondent” al Associated Press în România. Descoperă zi de zi că ţara asta e şi mai specială decât credea ea pe când era adolescentă. S-a măritat aici, a născut două fete, a divorţat, şi-a luat credit şi apartament, nu însă şi cetăţenie, pentru că nu e încă 100% româncă. A dat o singură dată şpagă: „Da, am făcut- o, pentru nişte acte care mi-au trebuit la căsătorie!”. Şi-a rezumat singură destinul în această frază din cartea „Plecată la Revoluţie”, pe care a publicat-o în 2007, şi pe care a dedicat-o ziariştilor străini morţi în decembrie 1989: „Şi apoi, ce este povestea mea? O fascinaţie din adolescenţă pentru nişte cuvinte care s-au prelungit în viaţa mea până când au devenit viaţa mea...”. CĂZUŢI LA DATORIE Cei pentru care decembrie a fost ultima lună   O zi toridă din vara lui 2008, la Beijing, în Centrul de Presă, acel imens Turn Babel al ultimelor Jocuri Olimpice. O fată în pantaloni scurţi negri şi „top” mov, fără mâneci, care anticipează moda anului viitor, abordează un grup de gazetari români. Fata are acel ceva inconfundabil care nu-ţi permite să o judeci greşit: e, cu siguranţă, o ziaristă din Europa. Pune câteva întrebări despre blocajul informaţional instituit de autorităţile chineze, despre cenzura cuvântului „democraţie” pe internet, temă în vogă în Occident. Calderon, o familie „condamnată” la jurnalism ACREDITATĂ LA BEIJING. Julie Calderon a moştenit meseria tatălui ei, mort la Revoluţia din decembrie 1989 Foto: Cosmin Moţei/ ProSport

Misterul morţii lui Ian Parry Cel mai tânăr jurnalist străin ucis la Revoluţie, Ian Parry, era fotograf la „Sunday Times” şi a murit pe 28 decembrie 1989, când avionul în care se afla s-a prăbuşit în drum spre Belgrad, din cauza “condiţiilor meteo nefavorabile”. Cu o seară în urmă, Parry sărbătorise alături de câţiva prieteni ultima lui seară în România. Nu avea decât 24 de ani. O variantă neoficială şi sumbră a circulat de atunci: AN-ul în care se afla Ian, condus de un pilot experimentat, a fost doborât in tenţionat de o rachetă sol-aer, undeva în apropiere de Titu (judeţul Dâmboviţa). Fotografiase prea multe.
"N-am fost încă în România, mă tem de ce sentimente ar putea să trezească în mine această ţară care mi-a ucis tatăl..." - Julie Calderon, ziaristă

Pagina 1 din 2


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate