Sunt momente în care inima bate mai tare, iar sufletul pleacă la vânătoare de alte suflete cu care să se contopească. În seara aceea își simțea trupul gonind către o țintă necunoscută. Își dorea ceva, dar nu putea spune ce. Avea totul și, totuși, nu era fericit.

Sub povara îngrozitoare a propriei rațiuni îndepărtase pe oricine îndrăznise să-l tulbure. Căută o fericire fără formă, fără nume. Imaginația lui strica întotdeauna realitatea. O vorbă, un gest, erau de ajuns să pună pe fugă domnițele căutătoare de juni primi.

El, care știa totul, habar n-avea că mai presus de orice, există niște dorințe, niște nevoi și speranțe care nu dispar nicicând. Iubirea pentru el părea imposibilă din pricina unei teribile frici. De atingeri, de boli, de herpes, de candidoza, hepatită, sifilis, poate chiar sida. Scârba de salivă, transpirație, sânge și, în general, orice schimb de fluide cu o femeie îl îngrozea.

Avea o satisfacție ascunsă în a descoperi boli periculoase în orice femeie. N-ai crede că asemenea indivizi au reușit, cumva, să supraviețuiescă printre noi, ba mai mult să ne consume oxigenul și rezervele reduse de hrană și apă.

Revenind. O să-i spun Sorin ca să îl facem mai familiar. Are 38 de ani și o carieră de succes într-o profesie liberală. Atent până la obsesie cu propria persoană, impecabil și proaspăt, te ademenea sonor și călduros fără să bănuiești câtă nevoie avea omul ăsta de un ospiciu și de multe medicamente.

Se temea de femei mai mult decât le dorea. Uneori, era gata să accepte orice risc doar din curiozitatea de a atinge o gură frumoasă sau niște sâni pe care mai mult și-i închipuia decât îi cunoștea. Dar nerăbdarea lacomă dura câteva clipe, după care rațiunea o alunga triumfătoare: cine știe câți bărbați au atins-o?

Puțina lui viață concentrase frustrarea și demența a o sută de vieți. Știa cu detalii de specialist să descrie simptome, să pună diagnostice, să tragă concluzii. Cu spaima credulă a unui copil, visa deseori cum unghii de femei frumoase îi străpung carnea, contaminându-l.

- Pot să mă așez lângă tine? Nu mai e niciun loc liber.

A privit-o sobru, analizând-o grav și ostentativ. Era frumoasă, tânără, cu zâmbet cald și piele fină. Genul de femeie despre care ai vrea să crezi că e sănătoasă. Iar într-un final, nici dacă ți-ar trânti un teanc de analize peste față, nu ți-ar mai păsa de vreo boală. În definitiv, toate trec. La câte medicamente există pe lumea asta !

Încălcând toate protocoalele de prevenție și igienă, i-a întins mâna :

- Eu sunt Sorin. Poți să stai jos.

Au vorbit toată seara. Ea râdea mult și zgomotos, iar uneori îi simțea picăturile de salivă pe față. Așa că bea mult, încercând să-și stingă teama în gheața din fiecare pahar de wiskey pe care îl golea.

Oh, de-ar fi știut această domnișoară că era scanată și analizată cu precizia unui RMN, că sub obrajii ofiliți de alcool ai lui Sorin se ascundea cel mai performant detector de viruși, bacterii și alte grozăvii ce ii puteau afecta iremediabil sănătatea.

- Vorbește-mi despre tine. Câți ani ai, cu ce te ocupi, unde te-ai născut, fumezi?

Ea, dezinvoltă, l-a blocat sărutându- l apăsat pe gură. Senzații incoerente și necunoscute l-au invadat. Femeia asta îi oferea ispite și neliniști groaznice.

- Nici nu m-ai întrebat cum mă cheamă și vrei să știi atâtea despre mine.

Normal că nu îl interesa numele ei. Numele nu te îmbolnăvește, doar te descrie.

- Te rog, nu mânca din alunele de pe masă. Nu îți dai seama câte mâini le-au atins.

Cu o sete de plăceri interzise, ea și-a turnat tot bolul cu alune pe găt. Sorin o privea cu un aer cretin, abia reușind să articuleze cuvinte monosilabice.

Ea râdea larg, descoperindu-și gingiile și dinții infestați de resturile de alune mestecate și otrăvite de toți nespălații lumii.

Deși rațiunea îl forța să nu se expună unui pericol necunoscut, a invitat- o la el acasă. Ea a acceptat din plictiseală și curiozitate. Oricum, era prea târziu să își mai găsească alt fraier, toți fuseseră deja luați.

- Lasă-ți pantofii la ușă, te rog.

- Afară? Dacă mi-i fură?

- Ai dreptate. Pune-i în sacul ăsta de gunoi și ți-i arunc eu.

- Poftim ?

- Îi arunc și pe ai mei, stai liniștită. La cât de infect era locul ăla nici nu are rost să încerc cu dezinfectant.

- Știi ce? Mai bine lasă-i la ușă. Aruncă-i doar pe ai tăi dacă vrei.

Odată intrați în casă, au izbit-o ordinea și foliile de plastic care acopereau aproape toată mobila.

- Te muți ?

- Nu. E mult praf de la șantierul din față.

- Vreau să mă întind undeva.

- Nu te dezbraci mai întâi?

Ea l-a ascultat, lăsând să cadă pe jos rochia și ce mai avea pe sub ea.

- Ce faci ? De ce îmi iei hainele? l-a întrebat nedumerită.

- Caut eticheta cu indicațiile de spălare. Să nu ți le stric dacă le bag la 90 de grade.

- Ești nebun! Nu-mi spăla hainele că n-am venit la curățătorie!

- Până faci duș, le-am și băgat la mașină. E plăcerea mea.

Cu dușul era de acord. A ieșit după vreo oră, înfășurată într-un prosop ce-i acoperea firav o mică parte din corp.

- Of, ai folosit prosopul pentru picioare. A sărit ca ars Sorin. Stai să îți aduc un halat că răcești.

Și a înfășurat-o mai ceva ca pe un eschimoș, acoperind tot ce ea dorise să dezgolească. Înlănțuiți întro îmbrățișare prelungă, au tresărit amândoi la zgomotul și răceala foliei de plastic care acoperea canapeaua.

- Să mergem în dormitor.

Emoțiile simțurilor nu mai erau suficiente. Chiar dorea să își amestece fluidele cu ale ei. Părea cuprins de o bucurie naivă, iar trupul lui șovăielnic și neexperimentat era stângaci, ca un copil care învață să meargă mult prea târziu.

Cu toate astea, o dorea cu patimă, cu delir și disperare, fără să-i pese că poate mâine nu va mai fi la fel de sănătos ca azi.

Acum, imaginați-vă cum toată scena mai sus descrisă este brutal întreruptă de un țiuit ascuțit și intermitent, pe care doar urechile sănătoase ale lui Sorin îl putea auzi. A sărit ca ars, lăsând din brațe femeia ce îl dorea.

- Ce-ai pățit ? Unde pleci ?

- S-a terminat mașina de spălat. Mă duc să întind rufele ca să nu se șifoneze.

În drum, a găsit pe jos chiloții ei. Cum naiba nu-i văzuse? I-a ridicat cu strângere de inimă, cercetându-i curios. Aveau mici pete care puteau fi orice. Brusc rațiunea îl regăsise: boală cu transmitere sexuală!

Era distrus. A ieșit pe balcon să respire aer curat, strângând în mână chiloții vinovați. Privind în gol, a hotărât că era mai potrivit să moară mai înainte ca doctorii să îi anunțe sfârșitul și s-a aruncat în întunericul ce îl ademenea necunoscut și rece. N-a murit, dar a bolit luni bune.

La anchetă a declarat că Ea era de vină. Boala ei ascunsă, chiloții pătați, mâini invizibile care îl împiseseră peste balustradă.