Pirtea le cere parlamentarilor de Timiș să susțină proiectele locale în Legea Bugetului

Pirtea le cere parlamentarilor de Timiș să susțină proiectele locale în Legea Bugetului

PNL Timiș a depus, luni, astăzi amendamentele la legea bugetului pe 2018. Valoarea proiectelor pentru care se cer bani ester de aproape 1.020 de milioane de lei. În acest context, liberalii timișeni au lansat un apel către colegii parlamentari din alte partide, pentru promovarea principalelor proiecte de investiții din județul din vestul țării.

Săptămână aceasta va intra în dezbaterea comisiilor de specialitate și apoi a plenului Camerei Deputaților și Senatului Legea bugetului de stat pentru anul 2018, care va lua în considerare proiectul de buget depus de Guvern. Înainte de a dezbate în forul parlamentar ansamblul prevederilor acestui proiect de buget, cel mai important obiectiv pe care îl am, ca parlamentar de Timiș, este acela de a promova înscrierea pe lista de investiții din Bugetul de stat pe anul 2018 a celor mai importante obiective strategice ce sunt necesare zonei noastre, cele care au nevoie de investiții publice guvernamentale semnificative. Alături de ceilalți parlamentari PNL aleși în Timiș, am transmis comisiilor pentru buget din cele două camere ale Parlamentului o primă listă de amendamente ce susțin priorități ale județului Timiș, importante pe termen mediu și lung”, informează deputatul Marilen Pirtea. (Foto: Adrian Pîclișan)

În primul rând e vorba de 193 milioane lei pentru Centura de Sud a Municipiului Timișoara: completare capitol bugetar al Ministerului Transporturilor, prin bugetul Societății Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru realizare Centură de Sud a Municipiului Timișoara (etapa întâi, proiectare și execuție parțială 50% în 2018), valoare estimativă a etapei 42 milioane euro (din 84 milioane euro valoare totală obiectiv). Alte 110 milioane lei se cer pentru Sala polivalentă de 16.000 locuri: Completare capitol bugetar al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin bugetul Companiei Naționale de Investiții, pentru realizare Sală polivalentă de 16.000 locuri, Calea Torontalului, Municipiul Timișoara  (etapa întâi, proiectare și execuție parțială 50% în 2018), valoare estimativă a etapei 25 milioane euro (din 45 milioane euro valoare totală obiectiv). 125 milioane lei sunt necesare pentru Stadion de 35.000 locuri: Completare capitol bugetar al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin bugetul Companiei Naționale de Investiții, pentru realizare Stadion de 35000 locuri, Zona Dan Păltinișanu, Municipiul Timișoara (etapa întâi, proiectare și execuție parțială 50% în 2018), valoare estimativă a etapei 25 milioane euro (din 50 milioane euro valoare totală obiectiv). Spitalul Clinic Regional de Urgență are nevoie de 230 milioane lei pentru: Completare capitol bugetar al Ministerului Sănătății, pentru realizare Spital Clinic Regional de Urgență, Zona Calea Torontalului, Municipiul Timișoara (etapa întâi, proiectare și execuție parțială 35% în 2018), valoare estimativă a etapei 50 milioane euro (din 150 milioane euro valoare totală obiectiv). La fel, în completarea banilor alocați de minister, 160 milioane lei sunt necesare pentru Institutul oncologic care va fi realizat în Calea Torontalului, Timișoara (etapa întâi, proiectare și execuție parțială 35% în 2018), valoare estimativă a etapei 35 milioane euro (din 100 milioane euro valoare totală obiectiv).

Printre amendamente se mai cer 22,5 milioane lei pentru Realizare pod peste Timiș în Municipiul Lugoj: Completare capitol bugetar al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene prin Programul National de Dezvoltare Locala – ETAPA II, pentru realizare pod peste Timiș în Municipiul Lugoj, conform planului de mobilitate urbană al Primăriei Municipiului Lugoj (etapa întâi, proiectare și execuție parțială 50% în 2018), valoare estimativă a etapei 5 milioane euro (din 10 milioane euro valoare totală obiectiv); 13,8 milioane lei pentru Eficientizarea energetică a Spitalului Municipal Lugoj: Completare capitol bugetar al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Primăria Municipiului Lugoj, pentru realizare a Eficientizării energetice a Spitalului Municipal Lugoj, 3 milioane euro; 4,6 milioane lei pentru Grădinița Eftimie Murgu din Lugoj: Completare capitol bugetar al Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene/ Programul National de Dezvoltare Locala – ETAPA II, pentru Proiect de investiție grădinița Eftimie Murgu din Balta Lată, Muncipiul Lugoj, 1 milion euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu în ultimul rând, liberalii timișoreni cer 161 milioane lei pentru Reabilitare a Gării de Nord din Timișoara.

”Ansamblul acestor amendamente va acoperi o parte dintre cele mai urgente nevoi de investiție strategică pentru viitorul județului Timiș. Cu un total de 198 de milioane de euro (aproximativ 1020 milioane lei) solicitate prin cele 9 amendamente depuse, inițiativa parlamentarilor PNL din Timiș va avea nevoie de susținerea întregului corp de parlamentari aleși în această circumscripție, cu obiectivul de a obține un vot favorabil în comisiile de specialitate, pentru a fi astfel asigurate șansele de aprobare și înaintare către votul final din plen. Sunt convins că toți parlamentarii din județul nostru înțeleg foarte bine că, în această etapă a adoptării Bugetului de stat pentru anul 2018, nicio politică partizană și de grup politic nu poate să fie deasupra intereselor Timișului, a intereselor cetățenilor care ne-au dat încrederea de a-i reprezenta în Parlament, dar și că, pornind de la acest principiu de boltă în activitatea noastră publică, vom identifica acordurile și soluțiile practice pe care comunitatea noastră le așteaptă, ca parlamentari aleși în Timiș”, a mai punctat Pirtea, care este și coordonatorul Comisiei de Educație, Cercetare, Tineret și Sport din PNL, dar și secretar al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților. (Foto: Adrian Pîclișan)