Pirații l-au atacat pe Băsescu. Informatic!

Pirații l-au atacat pe Băsescu. Informatic!

Fostul președinte Traian Băsescu s-a trezit cu fișierele computerului blocate, după un atac informatic.

 

STS oferă protecție suplimentară

„Am sesizat serviciile de telecomunicaţii speciale din cauza faptului că din computerul meu au fost distruse sau au fost posibil copiate zeci de mii de fișere. Am sesizat STS, pentru că ei se ocupă de protecţia comunicaţiilor foştilor şi actualilor demnitari. Au venit, au constatat şi s-a mai recuperat tot ce s-a putut recupera”, a declarat Traian Băsescu, la România TV. Afirmațiile sale au venit în contextul în care presa a scris că mailurile Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA, ar fi fost accesate ilegal. Întrebat dacă a pierdut arhiva, fostul preşedinte a râs şi a declarat: „Uitaţi-vă la mine. Am eu față de om naiv?”

Ne puteți urmări și pe Google News

Ulterior, Băsescu a declarat, pentru Evenimentul zilei, că, după incident, STSul i-a instalat sisteme suplimentare de protecție pe laptopul pe care-l folosește. Fostul președinte a apreciat că este posibil să fi greșit atunci când și-a făcut publică adresa de email, adresă deservită de serverele STS. El s-a întrebat însă ce s-ar întâmpla dacă Ministerul Muncii sau centrala nucleară ar cădea victime ale unor astfel de atacuri.

Și alții au pățit-o

STS a precizat, pentru EVZ, că Traian Băsescu a instalat o aplicație care-i bloca accesul la fișiere, „fără ca acestea să fie exportate”. „Domnului Traian Băsescu, fost preşedinte al României, nu i s-a spart computerul. La jumătatea lunii decembrie a anului trecut, a existat un incident de altă natură care a fost rezolvat şi care nu este imputabil STS. În perioada respectivă, mai mulţi utilizatori de internet au fost afectaţi de asemenea incidente. De altfel, incidente de acest gen se întâmplă frecvent utilizatorilor de internet. Este vorba de instalarea unei aplicaţii care a interzis accesul la fişierele de pe computer, fără că acestea să fie exportate. Incidentul respectiv nu era unul de natura furtului de documente”,a precizat colonelul Adrian Fulea, purtătorul de cuvânt al STS.

Acest serviciu a arătat că sesizarea DIICOT o poate face utilizatorul. Traian Băsescu a precizat, pentru EVZ că, după acest incident, nu a depus plângere la DIICOT.