Editura Evenimentul si Capital

„Pila” deputatului Oltean a fost recompensată de ANRP cu ochii închiși

Procurorii au cerut și arestarea deputatilor Ioan Oltean și Cătălin Florin Teodorescu. În cazul lor, având imunitate, Camera Deputaților va vota pro sau contra reținere abia pe 9 decembrie FOTO: EVZ
Autor: | | 12 Comentarii | 3227 Vizualizari

Procurorii DNA arată în referatul cu propunerea de arestare a celor șase suspecți în dosarul retrocedărilor frauduloase că membrii Comisiei ANRP au fost avertizați că terenul este prea scump, dar nu au făcut nimic pentru a îndrepta situația.

 „Aceştia nici măcar formal nu s-au mai deranjat să invite evaluatorul pentru explicaţii, iar el a păstrat concluziile pentru aceeaşi sumă”, se arată în documentele procurorilor.

Membrii Comsiei de despăgubiri nu aveau nicio obiecție când venea vorba de retrocedări în numele lui Mihai Rotaru. Acesta, în numai șapte luni, a reușit să obțină titlul de despăgubire, în condițiile în care adevăratul proprietar se lupta de 8 ani să fie despăgubit pentru terenul furat de comuniști.

„Minunea” nu se întâmpla dacă Rotaru nu era prieten cu deputatul PNL Ioan Oltean. El ar fi primit 600.000 de euro de la Rotaru pentru serviciile sale. Martorii audiați de procurori susțin că politicianul era mai tot timpul în biroul Crinuței Dumitrean, președinta ANRP la nivelul anului 2010. De altfel, ea a emis titlul de despăgubire pentru Rotaru în aceeași zi în care cei 7 membri ai Consiliului au decis să aprobe raportul supraevaluat al expertului prin care un teren de 4 milioane de euro din Pitești a fost evaluat la 25 de milioane de euro. „Oltean Ioan era o prezenţă constantă în instituţie, în biroul preşedintei, şi era considerat şef de către aceasta”, susțin anchetatorii. Urmează ca judecatorii sa stabilească dacă îi vor aresta pe cei șase suspecți, respectiv Lăcrămioara Alexandru, Rodica Constantinovici, Sergiu Diacomatu, Sergiu Negurici, Mihai Rotaru și Crinuța Dumitrean.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate