Peste 200.000 de ROMÂNI au semnat PETIŢIA de reducere TVA-ului la produsele din CARNE

Peste 200.000 de ROMÂNI au semnat PETIŢIA de reducere TVA-ului la produsele din CARNE

Mai mult de 204.000 de români au semnat petiţia de reducere la 5% a TVA la carne şi la preparatele din carne, a anunţat, marţi, Federaţia Naţională Pro Agro, scrie Agerpres.

Cele mai multe semnături vin din zona Bucureşti şi Ilfov.

Mesajul campaniei de reducere a TVA la carne şi la preparatele din carne a ajuns, doar în mediul online, la două milioane de români. Au fost trimise şi 45.255 de mail-uri către parlamentari, iar unii aleşi le-au şi răspuns românilor. Potrivit datelor Federaţiei Naţionale Pro Agro, până marţi, 2 decembrie, s-au strâns peste 204.000 de semnături.

Asociaţiile profesionale din domeniul producţiei şi procesării cărnii, membre ale Federaţiei Naţionale Pro Agro (Asociaţia Română a Cărnii - ARC, Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România - APCPR, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România - UCPR) în parteneriat cu Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară, a Băuturilor, Tutunului şi Ramuri Conexe 'Sindalimenta', Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România - ANPCPPSR şi Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România - AMRCR au iniţiat în aprilie 2014 o campanie la nivel naţional, în care sunt implicaţi şi consumatorii. 

Ne puteți urmări și pe Google News