Editura Evenimentul si Capital

Peste 150 de complexe muzeale vor fi deschise de Noaptea Muzeelor

Autor: | | 0 Comentarii | 331 Vizualizari

Cu ocazia celei de de-a 14-a ediții a evenimentului cultural de amploare dedicat circuitului muzeal “Noaptea Muzeelor”, organizată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR), publicul din întreaga țară va avea posibilitatea de a vizita aproximativ 180 de muzee și de a beneficia de pe urma unor activități culturale și curatoriale propuse de peste 40 de prieteni ai muzeelor, în seara de 19 mai.

“Trăim un moment în care muzeelor, la scară mondială, nu le mai este teamă de diferiți competitori în lupta pentru public, cum ar fi spațiile comerciale, deoarece considerăm mai nou că mall-urile sunt incredibile surse pentru a atrage oamenii în muzee. Trăim o perioadă în care, la nivel internațional, se investește în muzee, apar diferite spații cu numeroase colecții inedite și interesate, spații concepute și create de arhitecți și designeri faimoși. Către aceste lucruri tindem și noi pentru că avem cu ce și avem de ce să ne ridicăm la aceste standarde, iar Noaptea Muzeelor este un exemplu viu că și aici se poate!”, a declarat Dragoș Neamu, directorul executiv al RNMR.

Noaptea Muzeelor 2018 a adus în atenția publicului un ingredient nou: o serie de 10 scurtmetraje documentare prin care sunt prezentate publicului aspecte neștiute și nevăzute din culisele a 10 muzee din București, membre ale RNMR. Acest demers a fost finanțat cu ajutorul Administrației Fondului Cultural Național și prin colaborarea cu Societatea Română de Televiziune. Documentarele au fost realizate cu asistența specializată a unor experți muzeali și surprind aspecte neștiute sau nemărturisite ale muzeelor selectate: Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Național al Literaturii Române, Palatul Mogoșoaia, Muzeul Național de Geologie, Centrul expozițional documentar al Universității de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu", Muzeul Național Tehnic "Prof. ing. Dimitrie Leonida", Muzeul Național "George Enescu" și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi.

“Suntem onorați să facem parte din acest proiect și să avem șansa de a transpune în imagini poveștile necunoscute a 10 muzee bucureștene. Cred cu tărie că instituțiile de cultură pot coagula comunitățile în jurul lor și cred în puterea poveștilor istorisite în aceste 10 mini-documentare prin vocea Maiei Morgenstern. Evenimente ca Noaptea Muzeelor sunt esențiale pentru dezvoltarea unei societăți, milionul de oameni care ies în stradă pentru acest eveniment spune foarte multe despre potențialul cultural al românilor”, a declarat Oana Drăgulinescu, managing partner Quartz Media Production, producătorul seriei de mini-documentare “Povești neștiute ale muzeelor”.

Pagina 1 din 2
Tag-uri: noaptea, muzeelor



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
11:06 Băsescu ARUNCĂ BOMBA! România este în PERICOL. Procedura care a generat ALERTĂ în rândul guvernanţilor 08:06 "HOȚUL" PONTA SE bate cu "PENALUL" DRAGNEA. Un conflict pentru neliniștea PSD, plus posibila răsturnarea a lui Dăncilă. EDITORIAL DE DAN ANDRONIC 09:53 Dan Andronic anunţă procedura de INFRINGEMENT împotriva României pentru NERESPECTAREA prezumției de NEVINOVĂȚIE în dosarele PENALE 10:28 Ludovic Orban, AUDIAT la Parchetul General. A fost chemat pentru a se constitui parte vătămată în dosarul în care a fost achitat 23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate