Editura Evenimentul si Capital

PERSECUTAȚI pentru creștinism. O nouă formă de GENOCID

Papa Francisc
Autor: | | 2 Comentarii | 1281 Vizualizari

Creștinii trebuie să facă față tot mai mult persecuțiilor, în întreaga lume, alimentate de extremismul islamic și guverne represive, ceea ce l-a făcut până și pe Papă să avertizeze cu privire la „o formă de genocid” și pe activiști să vorbească despre epurare etnico-religioasă, scrie The Guardian.

Scala atacurilor asupra creștinilor în Orientul Mijlociu, Africa sub-sahariană, Asia și America Latină, a alarmat organizațiile care monitorizează persecuțiile religioase, majoritatea raportând o deteriorare semnificativă a situației, în ultimii ani, potrivit sursei citate.

În timpul recentului său turneu în America Latină, Papa Francisc a declarat că este înspăimântat să vadă „în Orientul Mijlociu și în alte părți ale lumii câți dintre frații și surorile noastre sunt persecutați, torturați și uciși pentru credința lor în Isus”. Apoi a continuat: „În acest al treilea război mondial, purtat pas cu pas, prin care noi trecem acum, are loc o formă de genocid și acesta trebuie să înceteze”.

De Înviere, arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, liderul Bisericii Anglicane, a vorbit despre „martirii creștini”. Creștinii care trăiesc sub persecuții, în aproape jumătate dintre cele 38 de provincii anglicane din întreaga lume, a spus luna trecută: „Ei se tem pentru viața lor în fiecare zi”.

Prințul de Wales a descris amenințările la adresa creștinilor din Orientul Mijlociu ca fiind „o tragedie indescriptibilă”.

Potrivit lui David Alton, un activist care face campanie pentru libertatea religioasă, „unele statistici arată că peste 200 de milioane de creștini din mai mult de 60 de țări din lume au parte de un anumit grad de restricție, discriminare sau chiar persecuție”.

Aceasta înseamnă unul din 10, dintre cei 2,2 miliarde de creștini din lume. Creștinismul rămâne religia cu cei mai mulți adepți.

„Indiferent care sunt cifrele reale, scala este enormă. Din Siria, Irak, Iran, Egipt până în Coreea de Nord, China, Vietnam și Laso, continuând cu India, Pakistan, Banglaseh și Sri Lanka, până la Indonezia, Malaezia, Burma, ajungând în Cuba, Columbia și Mexic, sau Eritrea, Nigeria și Sudan, creștinii trebuie să facă față unor încălcări grave ale libertății religioase”, a afirmat Alton. Persecuțiile merg de la crimă, viol și tortură până la legislație restrictivă, discriminare și excluziune socială.

În ultimele 15 luni, un mare număr de atacuri au atras atenția asupra creștinilor care au devenit ținte ale extremiștilor islamiști din Orientul Mijlociu și Africa. Printre acestea:

- răpirea a mai mult de 270 de eleve nigeriene; -decapitarea a 21 de creștini copți egipteni în Libia și alte atacuri ale ISIS în Iral și Siria; -uciderea a 147 de oameni într-un campus universitar din Garissa, în nordul Kenyei

În plus, o femeie însărcinată, Meriam Ibrahim, a fost condamnată la moarte în Sudan, pentru apostazie, ceea ce a atras proteste din întreaga lume. Ulterior i s-a permis să părăsească țara.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate