PERICOL RUSESC la Marea Neagră. AVERTISMENTUL ambasadorului României George Maior în universităţile din SUA. Care este MIZA miltarizării din CRIMEEA

PERICOL RUSESC la Marea Neagră. AVERTISMENTUL ambasadorului României George Maior în universităţile din SUA. Care este MIZA miltarizării din CRIMEEA

Pericol rusesc la Marea Neagră este unul real, mai ales prin prisma procesului de militarizare a Peninsulei Crimeea. Despre importanţa securităţii în această regiune, ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, continuă să le explice oficialior americani că este de o importantţă strategică internaţională. Oficialul român ţine o serie de prelegeri în mai multe universităţi din SUA şi arată că ţara noastră deţine un rol esecnţial în flancul estic al NATO, iar o miză importantă a bătăliei pentru inflenţa în zonă o reprezintă resursele energetice.

Despre pericolul rusesc de la Marea Neagră a vorbit, marți, 11 aprilie 2017, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior. Şeful diplomaţiei române a fost invitatul  American University - School of International Service în cadrul Programului U.S. Foreign Policy & National Security and Comparative & Regional Studies pentru a susține o conferință pe tema situației de securitate din regiunea Mării Negre (After Crimea: A Strategic Game in the Black Sea Region). Aşa cum a transmis Ambasada României la Washington, la eveniment au participat studenţi, profesori și membri ai comunităţii de absolvenți ai universităţii.

Ambasadorul României a subliniat, încă odată, importanța strategică a regiunii Mării Negre și a ramificațiilor în plan internațional a evoluțiilor din această zonă. De asemenea, transmit oficialii români de la Washington, George Cristian Maior a evidențiat necesitatea menținerii unei atenții ridicate din partea SUA și NATO asupra evoluțiilor de securitate din regiune, pe fondul impactului acţiunilor Rusiei asupra ordinii și dreptului internaționale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ambasadorul George Cristian Maior a trecut în revistă istoricul conflictelor înghețate din zona Mării Negre şi a evaluat implicaţiile asupra securității zonale prin prisma procesului de militarizare a Peninsulei Crimeea arătând că există motive de îngrijorare cu privire la securitatea internațională și regională, se arată în comunicatul ambasadei României în SUA.

Ambasadorul George Cristian Maior a prezentat, în dialogul cu participanții la eveniment,  modul în care România răspunde la provocările și riscurile regionale, subliniind eforturile țării noastre, inclusiv prin valorificarea relației bilaterale cu SUA, pentru consolidarea flancului estic al Alianței Nord-Atlantice.

De asemenea, ambasadorul român a vorbit despre importanța asigurării accesului la resursele energetice, prin valorificarea descoperirilor de hidrocarburi din Marea Neagră, context în care este deosebit de important  sprijinul politic și practic acordat de România partenerilor regionali precum Ucraina, Georgia şi în special Republica Moldova.

Ambasadorul George Cristian Maior a avut o întâlnire, în marja evenimentului,  cu James Goldgeiger, decanul School of International Service al American University, prilej cu care a discutat despre Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite, precum  și despre perspectivele de dezvoltare a cooperării academice cu universitatea americană.

Pentru susţinerea securităţii în zona Mării Negre, în perioada următoare, ambasadorul George Cristian Maior va continua programul de conferinţe publice în mediile academice americane prin prelegeri susţinute la Chicago Council on Global Affairs, National Intelligence University, Georgetown University, University of Georgia.