Pentru ei, a venit Moș Nicolae! GEST IMPRESIONANT al vetaranilor de la AMVVD pentru copiii și mamele maltratate de la Așezămânul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil / GALERIE FOTO

În lumea asta există oameni buni și oameni răi, oameni bogați și oameni săraci, oameni pe care te poți baza și oameni care trec nepăsători. Știind toate aceste lucruri, Marius Apostol președintele AMVVD a inițiat, alături de camarazi, o acțiune umanitară de Moș Nicolae pentru a veni în ajutorul copiilor de la Așezămânul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, din Slobozia, Jud. Giurgiu.

Astăzi, 5 decembrie, câțiva veterani de la Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” (AMVVD), au pornit spre Slobozia, județul Giurgiu, la Aşezământul social „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, păstorit de preotul Valentin Ştefan,  pentru a le oferi copiilor și mamelor maltratate care trăiesc acolo cadouri de Moș Nicolae. „Este perioadă anului în care avem ocazia să redescoperim bucuria de a dărui. Astăzi, 5 decembrie, împreună putem să aducem bucurie, speranță și chiar să îndeplinim visele acestor copii! Am colectat alimente, jucării, rechizite, haine, orice este necesar într-o casă, într-o familie și am pornit spre acest așezământ pentru a le împărți! Am vrut să oferim bucurie, am vrut să „luptăm” cu amărăciunea și tristețea vieții. Suntem slujitori ai binelui și nu uităm nicio clipă acest lucru. Am luptat și vom lupta mereu pentru binele oamenilor, al copiilor din țara asta. Ne-am însușit jurământul depus și, indiferent de vremuri sau stare, noi, veteranii, cei care știm prea bine ce este suferința de trup sau suflet, ne-am adunat, unit, să continuăm războiul. Un război pe timp de pace care trebuie câștigat cu orice preț, cu orice sacrificiu. Un război rece și dur care ne dă batăi de cap. Nu ne vom lăsa niciodată! De aceea, veteranii din Teatrele de Operații din Balcanii de Vest, Irak și Afganistan am decis să le facem o bucurie de Moș Nicolae copiilor, mamalor maltratate, victime ale violenței domestice și am solicitat sprijin tuturor oamenilor de bine. L-am primit de la membrii noștri, din partea multor militari, polițiști sau jandarmi, executori judecătorești și, de ce să nu recunoștem, oameni simpli. Și, cu Dumnezeu deasupra noastră, ne aflăm aici să-l oferim. Mulțumim tuturor celor ce au înțeles și ne-au ajutat, tuturor celor ce s-au implicat, tuturor celor care au fost alături de noi chiar și cu gândul. Astăzi, avem ocazia de a câștiga puțin teren. Astăzi, suntem învingători, respirăm aerul fericirii copiilor și mamelor maltratate. Suntem datori pentru copiii acestei țări să le oferim stabilitate, bine. Asta facem! Cât trăim, avem o datorie. În prag de sărbători, toţi copiii merită să primească cadouri”, ne-a declarat președintele AMVVD, veteranul Marius Apostol.

Începutul

Am ajuns la Așezămânul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, păstorit de preotul Valentin Ștefan, împreună cu reprezentanți ai Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” (AMVVD), reprezentanții Executorilor Judecătorești și persoane cu suflet mare. Este o zi frumoasă din toate punctele de vedere. Am oprit și am fost îmtâmpinați de preot și câțiva copii cu zâmbetul pe față. Da, se putea citi fericirea din ochii lor când ne-au primit. Știau că suntem acolo pentru ei. Știam că or să aibe o zi cu râsete de bucurie care făcea ca vremea petrecută împreună să fie mai călduroasă, mai frumosă, mai iubită, dar nu mă așteptam să fie atât de emoționant. Un copil, pe nume Eduard, a fugit către Marius Apostol și l-a îmbrățișat. Câtă dragoste a pus în acea strângere în brațe nu vă pot descrie în cuvinte... Edy, fascinat de uniforma purtată de domnul președinte și de „bujorul românesc” (insigna cu tricolor) i-a spus cu tărie, uitându-se în ochii lui: „Te iubesc, dacă ai ști de când te aștept... Știam că ai să vii!”  În colțul ochiului, și-a făcut apariția o lacrimă, o lacrimă de fericire. N-am trăit niciodată asemenea momente, cu asemenea încărcătură emoțională. 

Valentin Ceaușescu, apariție rară în public. Evenimentul pentru care fiul fostului dictator a ieșit din anonimat

Cătălin Cîrstoiu, la HAI România: „Să nu vă așteptați de la mine să mă retrag”. Video

Și militarii plâng câteodată

Am fost conduși în așezământ să stăm puțin de vorbă. Atmosfera era una de sărbătoare, preotul era puțin emoționat, se uita la noi ca la niște sfinți. Pentru o clipă m-am simțit vinovată, eu nu aveam niciun merit, doar îi însoțeam, atât. Am avut șansa de a fi martoră la acțiunea lor și pentru asta le mulțumesc din suflet! Am stat puțin, foarte puțin de vorbă. Cuvintele de mulțumire parcă-i jenaul pe cei veniți cu ajutoare. Nu erau în largul lor deși nu purtau uniforma militară, deși acum erau simpli civili. Au mers sus, la etaj, la camere, la copii. I-am privit! Da, mă uitam la fiecare în parte. Prima oară l-am privit pe Ștefan, un prunc de 7 luni, care se uita la mine și-și ținea mama strâns de gât, parcă îi era frică să nu-l ia cineva dar totuși zâmbea. Mi-a aruncat un zâmbet ștengăresc și a întins mânuța, am înțeles că puteam să-l iau, să-l simt aproape de inima mea. L-am luat și mi-am jucat cu minunea vie. Am mers în camera alăturată și l-am văzut pe colonelul Negoițescu, venit cu soția si cei doi băieți, înconjurat de alți zeci de copii. Îi învăța să facă fotografii. Copiii erau fascinați de aparat. Mi-am întors privirea către președintele sucursalei Argeș, plt. adj.Vuță Florin, veteran rănit în Afganistan și am văzut același lucru. Lângă dumnealui, alți doi membrii ai asociației, Mugurel Dinu și Maican Ion, țineau copii în brațe și nu conteneau să-i pupe. L-am căutat pe președintele asociației, să văd, să mă conving că „oamenii cu trup de fier” sunt umani, au slăbiciuni, sunt oameni cu „O” mare. Da, așa este! Nu, nu sunt de fier, au emoții, au lacrimi, au puterea de a sta drepți și când plâng. Într-un colț, am gășit-o pe Adina Crețu stând de vorbă la telefon. Ușor, ușor s-a apropiat de mulțime cu telefonul îndreptat spre copii. A vrut să închidă și atunci am auzit: „Lasă-l, te rog, lasă-l deschis să-i mai aud și eu. Chiar dacă sunt departe am nevoie să îi aud, să fiu alături de voi măcar cu sufletul, să trăiesc cu voi bucuria și să-mi încarc sufletul de fericire!”. Era soțul ei, vicepreședintele Adrian Crețu, veteran, rănit în Teatrul de Operații din Afganistan, aflat la mii de kilometrii distanță.

Am uitat de greutăți

Sandu, o persoană cu handicap, privește fascinat papagalii. Alții încearcă să se joace cu ei. Bogdan și Raluca Grivescu sunt în apropiere și încep a le povesti copiilor despre istoria papagalilor Mara și Max. Max, de ce?, întreabă un copil. Da, Max, i se răspunde și așa copilul află povestea câinelui erou care anul asta ne-a părăsit. Alina, o altă fețită, sare în brațele Andreei, Executor Judecătoresc. Deși are probleme cu spatele o ia la piep si o pupă. Doamne, câtă nevoie de afecțiune au acești copii. Câtă iubire pot să dăruiască, cât de mult poate să conteze o atenție pentru un suflet „bătut de soartă” nevinovat. Un alt copil mai mare, cam de 14-15 ani, din când în când, caută cu privirea un adult și murmură ceva, mrmură „vă mulțumesc”.  Domnul Apostol îl aude și îi răspunde: „Nu ai de ce să-mi mulțumești, nu mie, tată!”. Se apleacă și îi explică: „Anul acesta Moș Niculae a fost ajutat de militari, polițiști, jandarmi, executori judecătorești și oameni simpli, oameni cu suflet mare să aducă la asociație lucruri pentru voi. Noi suntem doar mesagerii, tată!”

O zi de neuitat

Am stat câteva ore și am plecat iar la drum. De data asta am luat cu noi o parte de fericire și am plecat spre casă. Trebuia să ajungem pentru că ei, veteranii, aveau să mai fie Moș Niculae pentru copii lor, pentru familiile lor. Aveau de făcut cumpărături pentru cadouri. Nu se pregătiseră, nu au avut timp. Tot timpul a fost alocat ajutoarelor. Mai aveau câteva ore și trebuia să aducă iubire, fericire și în casele lor. Pentru o clipă gândul mi-a zburat la copilărie. Îmi doream să fiu iar copil, să cred că luna decembrie este magică, că există o lună în an în care nimeni șă nimic nu ne poate umbri fericirea, să aștept cu nerăbdare Moșul. Le mulțumesc încă o dată, lor, celor care m-au luat cu ei și m-au făcut să înteleg că a aduce bucurie, iubire, nu-ți trebuiesc averi, nu este obligatoriu să ai decât un suflet bun, un gând și dorință de a face bine. Așa au făcut ei, cei care au luptat în Teatrele de Operații din Balcanii de Vest, Irak și Afganistan, cei de la Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” (AMVVD). Mi-au arătat că Moș Niculae există în fiecare dintre noi. Ce zici, tu vrei să fii Moș Niculae?