Ipoteză SCANDALOASĂ despre PENSII. Cât pierd PENSIONARII în FIECARE lună

Ipoteză SCANDALOASĂ despre PENSII. Cât pierd PENSIONARII în FIECARE lună

Ludovic Orban a prezentat o altă ipoteză, total diferită de cea a liderilor PSD, în privința creșterii pensiilor. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că PSD nu a majorat pensiile în 2018, ci le-a tăiat, arătând că de la 1 iulie fiecare pensionar a pierdut aproximativ 35% din mărirea la care avea dreptul.

"Acum în luna iulie, când Guvernul se bate cu cărămida în piept că a mărit pensiile românilor, de fapt în cursul acestui an PSD şi partenerii săi de la guvernare au tăiat pensiile românilor. În conformitate cu legea pensiilor, de la 1 ianuarie ar fi trebuit să crească punctul de pensie cu 8%, în conformitate cu calculul prevăzut în lege şi anume 50% din creşterea salariului mediu brut, plus rata inflaţiei. PSD a refuzat să aplice legea prin legea bugetului de stat şi a amânat creşterea pensiilor pentru data de 1 iulie, dată de la care a crescut punctul de pensie cu 10%. Fiecare pensionar a pierdut din creşterea la care a avut dreptul în conformitate cu legea în vigoare a pensiilor faţă de modalitatea în care PSD a aplicat creşterea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie aproximativ 35% din mărirea de pensie la care ar fi avut dreptul dacă s-ar fi aplicat legea. Ca atare, de la 1 iulie PSD nu numai că nu majorează pensiile, ci pe anul 2018 PSD a tăiat pensiile", a explicat Orban, la Parlament.

El a subliniat că, potrivit datelor furnizate de INS, pensia medie din primul trimestru al anului 2018 a scăzut faţă de pensia medie din ultimul trimestru din 2017, cu 0,9%.

"Adăugând şi erodarea puterii de cumpărare datorită creşterii dramatice a inflaţiei de la 0,2% la 5,4% - vedem panorama modului în care partidele de guvernământ şi-au bătut joc de părinţii şi bunicii noştri, păcălindu-i că o să le crească pensiile, când ei de fapt le-au scăzut şi le-a scăzut puterea de cumpărare", a mai spus Orban. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News