Pensii de la MApN pentru urmașii militarilor căzuți la datorie

Pensii de la MApN pentru urmașii militarilor căzuți la datorie

Guvernul a adoptat, ieri, proiectul de lege pentru completarea art.114 alin. (1) din legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a art.55 din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat.

Acesta modifică cele două acte normative care le impuneau, până în acest moment, copiilor „ai căror susţinători aveau calitatea de soldaţi şi gradaţi profesionişti în activitate sau în rezervă, mobilizaţi sau concentraţi în unităţi militare, decedaţi ca urmare a unor acţiuni specifice, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza serviciului sau a unor misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în perioada în care erau asiguraţi, în sistemul public de pensii”, să primească pensie de urmaș exclusiv din sistemul public.

 

Practic, vor avea o pensie de urmaș mai mare

Ne puteți urmări și pe Google News

Noul act normativ le dă posibilitatea acestor urmași să renunțe la pensia primită de la Casa Națională de Pensii Publice, calculată ca fiind 50% din pensia pentru limită de vârstă aflată în plată la care ar fi avut dreptul decedatul, și să o ceară și să o primească pe cea militară, de la Casa Militară de Pensii (din subordinea MApN) care este mai mare ca valoare, pentru că are ca bază de calcul „media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, ale părintelui militar decedat în misiune”.

„Necesitatea modificării art. 55 din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare derivă nu doar din considerentul manifestării recunoştinţei faţă de loialitatea, sacrificiile şi privaţiunile suferite de soldaţii şi gradaţii profesionişti şi familiile acestora, pe timpul carierei, ci şi ca urmare a unei obligaţii legale de a nu crea situaţii discriminatorii între persoanele menţionate şi cele ale căror susţinători, la data decesului, s-au aflat în situaţiile prevăzute de art. 47 şi de art. 55 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare şi care sunt astfel îndreptăţite la obţinerea unei pensii de urmaş din sistemul pensiilor militare de stat”, se arăta în expunerea de motive a proiectului.