Editura Evenimentul si Capital

“PE AICI NU SE TRECE!” - deviză românească mobilizatoare şi oricând actuală. | VOCILE DREPTEI

Alexandru Ghillis
Autor: | | 40 Comentarii | 1176 Vizualizari

În ultimele câteva luni au început să apară postate pe site-urile de socializare cele mai utilizate, în special pe Facebook, articole şi mesaje dubioase (dacă ne-am gândi din iniţiativa cui, de către cine şi în ce scop au fost emise!) care anunţă că în România se va relua serviciul militar obligatoriu (deşi ministrul apărării naţionale a dezminţit ferm informaţia) ori se pun întrebari de genul „Dacă eşti recrutat la armată, ce faci? Te prezinţi?” sau „În caz de război, vei lupta să-ţi aperi ţara?”.

Sunt aproape uimit când citesc, la sfârşitul interogărilor, o mulţime de comentarii de-a dreptul defetiste, iresponsabile (sau, poate, cine ştie?!) din partea unor bărbaţi tineri - o bună parte dintre aceştia ascunzându-se sub diverse pseudonime chiar hilare - apţi să-şi apere cu arma în mână familiile, prietenii, ţara şi parteneriatul cu colegii de alianţă a acesteia contra unei agresiuni externe. Conform principiului reciproc împărtăşit „unul pentru toţi si toţi pentru unul”. Răspunsuri ca „nu am motive să mă sacrific” sau chiar „mai bine cu ruşii decât cu nemţii şi americanii” ş.a.m.d., sunt stupefiante să le citeşti sau să le auzi acum, în 2015, într-un stat european democratic, membru important al flancului de sud-est al NATO, fiindcă lasă să se inducă subliminal, în masă (deliberat?), ideea perversă de non combat a vechii şi păguboasei expresii autohtone „capul plecat sabia nu-l taie” şi astfel viaţa merge înainte! Pentru cine? Este perfect adevărat că într-un regim democratic există libertate de opinie pentru oricine în spaţiul public, cum este şi o reţea de socializare ca Facebook, dar orice are o limita, mai ales dacă există pericolul de a se aduce indirect atingere la siguranţa naţională.

  Cum ar fi trebuit să reacţionăm noi, o bună parte a celor ce am fost tineri cu circa patru decenii în urmă, când eram recrutaţi la oaste şi, deşi aveam poate propriile convingeri, a trebuit să depunem jurământ volens nolens că vom apăra cu preţul vieţii R.S.R., partidul comunist român „far călăuzitor” şi pe „genialul conducător iubit al naţiunii”? Este adevărat. Vechea expresie românească a capului plecat a funcţionat din plin şi atunci! Tresăream când, adunaţi în front în curtea cazărmii, îl auzeam pe comandantul unităţii atenţionându-ne pe noi, viitori ofiţeri în rezervă, că nu vom apuca să ni se albească părul şi vom fi pe câmpul de luptă împotriva agresorului NATO. Din fericire, până la urmă, Dumnezeu a hotărât cu totul altfel!

Întâmplător, am avut - cu ceva timp în urmă - norocul ca o bătrână matuşă (nu Tamara!), rudă de alianţă depărtată, să-mi dea să citesc şi să fac ce cred de cuviinţa cu jurnalul de campanie al tatălui ei, colonelul Ion B., erou post-mortem, căzut în bătălia de la Mărăşeşti din Primul Razboi Mondial. Jurnalul, în ansamblul său, ar putea fi încă un document interesant pentru cercetători, istorici, dar şi un exemplu de adevărat patriotism românesc care, din păcate, în zilele noastre pare să fi degenerat numai în efuziuni paroxistice de operetă sau în manifestări defetiste. În acelaşi timp, nu pot să nu remarc sensibilitatea şi talentul literar şi jurnalistic al acestui om. Aproape fiecare pagină de jurnal s-ar putea constitui într-o sursă primară a unui scenariu pentru un mega-serial TV. Spre exemplificarea celor spuse, am ales să fac cunoscută numai pagina de jurnal de campanie a zilei de 31 decembrie 1916, ajun de An Nou. Trupa se afla atunci în pregatire de luptă, fiind încartiruită într-un sat din Moldova liberă. Eroul nostru nu ştia atunci că-i rămăsese de trăit mai puţin de un an.

31 decembrie 1916

     Astăzi, încă de dimineaţă, ziua se arăta ciudată. De peste câmpul cenuşiu, îngheţat, satul se vede departe, aproape de orizont, ca o adunătură de case minuscule, păstorită de turla argintie a bisericii. Era o linişte apăsătoare şi, numai vag, ca o impresie, se rostogoleau din când în când peste câmp  văluri subţiri de sunete zglobii. Ceva, ca un murmur cristalin, ce nu aparţinea naturii înconjurătoare.

     Este veselie în sat, ca în zilele bune, după bucuria Crăciunului. S-au înjghebat mici orchestre pentru întâmpinarea Noului An, iar colindătorii trec din curte în curte, de la casă la casă, cu plugul şi buhaiul. Bicele pocnesc.

     Deodată văd câtiva soldaţi aleargând iepureşte pe uliţă, răcnind înebuniţi spre casele oamenilor:  „Aeroplanele! Aeroplanele! Ferea mă! Ferea!”.

     Îşi fac apariţia, jos de tot, două păsări mari cu cruci albe pe aripi. Trec în viteză pe deasupra acoperişurilor, umplând satul cu uruitul asurzitor al motoarelor. Oamenii ţâşnesc afară din case, aruncându-se prin grădini şi-n şanţuri. Colindătorii se răspândesc care-ncotro, lepădând tobele şi buhaiul cât colo. Toate zorzoanele rămân abandonate în noroiul îngheţat.

     Din aeroplane, care se reîntorc în acelaşi zgomot asurzitor, sunt aruncate bombe mici şi negre, împodobite sărbătoreşte cu panglici lungi, strident colorate, care flutură, ondulandu-se vesel în cădere. Cadouri funeste de Anul Nou din partea duşmanului! Acolo unde cad poamele ucigaşe, răsar bubuind ciuperci negre de fum otrăvitor, pământ, cărămizi, lemne, bucăţi de tablă şi zdrenţe însângerate. Seamănă cu gheizere ce izbucnesc din trupul satului.

Loading...
Pagina 1 din 2


Tag-uri: surse2

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate