Reacția lui Paul Stănescu, propus ministru al Dezvoltării, despre dosarul DNA în care apare numele său

Reacția lui Paul Stănescu, propus ministru al Dezvoltării, despre dosarul DNA în care apare numele său

Senatorul PSD Paul Stănescu, propus ministru al Dezvoltării, a declarat, marți, la Parlament, că nu a încălcat niciodată legea, în contextul în care DNA instrumentează un dosar in rem în care Stănescu a avut calitatea de învinuit.

El a spus că în toată activitatea sa de președinte al Consiliului Județean Olt (2008-2016) nu a încălcat legea și că mereu a întrebat persoane care se pricep astfel încât să nu încalce legea nici măcar din greșeală.

Paul Stănescu este prins într-un dosar instrumentat de DNA, așa cum a relatat, luni, „Evenimentul zilei”.

Propunerile de numire a noilor miniştri - Paul Stănescu la Ministerul Dezvoltării, Felix Stroe la Ministerul Transporturilor şi Marius Nica la Fonduri Europene - au ajuns, luni, la Palatul Cotroceni. Premierul a spus că nu a discutat cu şeful statului despre aceste propuneri şi că nu are un plan 'B' în cazul unui eventual refuz din partea lui Iohannis

Ne puteți urmări și pe Google News

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunțat ieri că are în lucru dosarul redeschis în 2015 și în care Paul Stănescu a avut calitatea de învinuit, dar urmărirea penală se efectuează momentan in rem, adică nu vizează o anumită persoană, ci procurorii verifică fapta, potrivit stiripesurse.ro.