Editura Evenimentul si Capital

Patru kosovari au fost opriţi la frontieră

Autor: | | 0 Comentarii | 165 Vizualizari

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moravița, în cooperare cu polițiști din cadrul Secției 1 de Poliție Timiș, au depistat kosovari care au încercat să intre ilegal în România din Serbia, cu scopul de a ajunge in Austria.

S-a întâmplat duminică dimineața, în jurul oprei 9,00. Pe drumul care leagă comuna Moravița de orașul Deta, au depistat într-un taxi patru persoane, cetățeni straini, care nu dețineau documente de călătorie valabile. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt patru bărbaţi din Kosovo, cu vârste cuprinse între 24 şi 31 de ani. Persoanele în cauză au declarat că s-au deplasat pe jos, pe câmp, din Serbia, cu intenţia de a ajunge în Austria, la muncă.

”În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, față de cei patru bărbați, în continuare luându-se măsurile legale ce se impun. Totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie”, tramsmite Roxana Costache, din partea Poliției de Frontieră Timișoara.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
10:22 MIRCEA BADEA și CONDAMNAREA lui DRAGNEA. Reacție UIMITOARE din partea prezentatorului cu privire la șeful PSD 09:52 Pentru salvarea PSD și a guvernării, Liviu Dragnea trebuie să facă pasul înapoi! Gândul lui Ion Cristoiu 09:47 Cum putea SCĂPA DRAGNEA de CONDAMNARE. DEZVĂLUIRI de ULTIMĂ ORĂ din partea avocatului BOMBONICĂI PRODANA 09:30 Primarul PSD din Cavnic ȘTERGE PE JOS cu Dragnea: Să își dea DEMISIA din toate funcțiile deținute! 09:21 Firea a DEZVĂLUIT ce decizii va lua PSD după noua CONDAMNARE a lui DRAGNEA 09:16 ATAC ACID din interiorul PSD: Dragnea să își dea DEMISIA de la șefia Camerei Deputaților! 09:02 Cu ce argumente îl APĂRĂ Fifor pe DRAGNEA 08:57 REACȚIA lui MIHAI FIFOR la CONDAMNAREA liderului PSD. Ministrul Apărării susține că GUVERNUL îl preferă pe DRAGNEA la CONDUCERE 08:26 Sorina Matei, despre DRAGNEA și MODIFICAREA LEGILOR: „N-AI CUM CU ĂȘTIA!” 08:21 Încă o LOVITURĂ primită de Dragnea din partea ÎCCJ. Situația a fost CLARIFICATĂ de AVOCAT. Anunțul făcut după SENTINȚĂ 08:07 REACȚIE INTERNAȚIONALĂ la CONDAMNAREA lui DRAGNEA. Ce se VEHICULEAZĂ despre liderul PSD 07:14 Ce se întâmplă în PSD după CONDAMNAREA lui DRAGNEA? PRIMA REACȚIE venită din VÂRFUL PARTIDULUI 06:10 Tăriceanu, ANUNȚ BOMBĂ după CONDAMNAREA lui Liviu Dragnea: „Indiferent de sentința definitivă...” 22:16 Liderii PSD FAC SCUT în jurul lui Dragnea! Reacție de ULTIMĂ ORĂ din partid. Întrunire de URGENȚĂ în CEx 19:59 „Dacă nu DEMISIONEAZĂ, partidul va fi PULVERIZAT!” Ion Cristoiu anunță APOCALIPSA în PSD, după sentința lui Dragnea 19:37 Codrin Ștefănescu, REACȚIE DURĂ în cazul sentinței lui Dragnea: „În condiţiile de faţă...” 19:15 De unde i se TRAGE liderului PSD: „Liviu Dragnea s-a autocondamnat, Parlamentul nepunând în aplicare decizia CCR" 19:03 Prima REACȚIE din PSD, după SENTINȚA lui Dragnea! UN IMPORTANT mebru al partidului RUPE TĂCEREA: „Ce va urma...” 18:51 Băsescu, PRIMA reacție după CONDAMNAREA lui Dragnea. „ACUM!” „Pricepi că nu mai poţi administra discreţionar ţara şi trebuie să demisionezi” 11:49 SENTINȚA ICCJ pentru Liviu Dragnea: CONDAMNARE la 3 ani și 6 luni, ACHITARE pentru fals intelectual. Celelalte decizii din dosar

Articole salvate