Patru magistrați de la Tribunalul Bihor, urmăriți penal de DNA. O judecătoare a cerut un ceas cu cuc pentru a elibera un violator

Patru magistrați de la Tribunalul Bihor, urmăriți penal de DNA. O judecătoare a cerut un ceas cu cuc pentru a elibera un violator

Cei patru magistrați, împreună cu un avocat și o altă persoană, au primit bani și bunuri pentru a da o sentință favorabilă unui condamnat. Printre bunuri, judecătoarea Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea a cerut și un ceas cu cuc.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Oradea au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Dorina Mariana Mihoc, avocat în cadrul Baroului Bihor, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de favorizarea făptuitorului, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, (două fapte), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals (trei fapte),

Gheorghe Jurca, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de cumpărare de influenţă şi favorizarea făptuitorului și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată,

Florica Roman, judecător în cadrul Curţii de Apel Oradea, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile concurente de trafic de influenţă şi favorizarea făptuitorului și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată,

Ne puteți urmări și pe Google News

Ovidiu Galea, judecător în cadrul Tribunalului Bihor, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu cu obţinerea unui folos necuvenit pentru altul şi fals intelectual,

Raluca Beatrix Cuc, judecător la Tribunalul Bihor, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu cu obţinerea unui folos necuvenit pentru altul şi favorizarea făptuitorului,

Denisa Daniela Vidican, la data faptelor judecător la Tribunalul Bihor, in prezent la Curtea de Apel Oradea, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru altul şi favorizarea făptuitorului,

Florina Nicolaeta Roman, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (două fapte),

Gelu Agafiel Mărăcineanu, director general al SC GEOASSET SRL, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

A vrut un ceas cu cuc

Din ordonanţele de efectuare a urmăririi penale a rezultat că există indicii rezonabile potrivit cărora, Florica Roman, judecător la Curtea de Apel Oradea, a primit de la Jurca Gheorghe o sumă de bani nedeterminată sub aspectul cuantumului şi alte foloase (păstrăvi, whisky) şi a pretins de la acesta un ceas cu cuc vechi, pentru a-şi exercita influenţa faţă de judecători de la instanţa inferioară în grad, Tribunalul Bihor, astfel încât aceştia să pronunţe hotărâri favorabile unui condamnat, în scopul de a nu executa pedeapsa aplicată.

Consiliere de la judecător

Totodată, în condițiile în care toate mijloacele de apărare legale fuseseră epuizate, judecătoarea Roman Florica a sfătuit-o pe avocata Mihoc Mariana Dorina ce demersuri să întreprindă pentru a-l ajuta pe condamnat să nu execute pedeapsa pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de viol. Pentru promovarea unei căi extraordinare de atac (contestație în anulare), era absolut necesar ca persoana vătămată să fie convinsă să încheie un înscris fals, cu dată anterioară rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, din care să rezulte că s-ar fi împăcat cu inculpatul înaintea rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În acest sens, suspecta Mihoc Mariana Dorina, avocat în cadrul Baroului Bihor, l-a ajutat pe condamnat, prin iniţierea redactării înscrisului „Act de împăcare” între partea vătămată și condamnat (înscris antedatat, nesemnat de condamnat şi neautentificat), prin conceperea documentului intitulat „Declaraţie de retragere a plângerii penale”, antedatat (ambele scrise de persoana vătămată) şi prin iniţierea emiterii unui înscris fals „Adeverinţă”, emisă și semnată de Mărăcineanu Gelu Agafiel, director general SC GEOASSET SRL (care conținea date nereale, nedatată şi fără număr de înregistrare).

 

Susținere pentru violator

Toate acestea înscrisuri false au fost ataşate la contestaţia în anulare, care a și fost admisă, cu opinia separată a unui membru al completului de judecată. Partea vătămată a consimțit să redacteze înscrisurile antedatate în schimbul unor sume de bani promise și oferite de rudele condamnatului și după ce a primit asigurări din partea avocatei că demersurile sale sunt legale. La data de 9 iunie 2010, preşedintele completului de judecată, judecătorul Galea Ovidiu a dispus preschimbarea termenului de judecată al contestaţiei în anulare (înregistrată cu o zi înainte la Tribunalul Bihor, de avocata Mihoc Mariana Dorina în numele condamnatului) din data de „24 septembrie 2010” în data de „16 iunie 2010”, pe motiv că preschimbarea termenului a avut la bază o cerere formulată de către condamnat. În realitate, la dosar nu a existat nicio asemenea cerere de preschimbare a termenului de judecată.

L-au făcut scăpat

Ca urmare a înscrisurilor false sus menționate, care au fost depuse la dosar de Mihoc Mariana Dorina şi a exercitării influenţei suspectei Roman Florica, la data de 4 martie 2011, completul de judecată format din Cuc Raluca, Vidican Denisa Daniela și un alt judecător, cu opinia separată a acestui judecător, a admis contestaţiile în anulare formulate de condamnat și de partea vătămată Roman Florina Nicoleta împotriva deciziei din 2 iunie 2010, pe care au anulat-o în totalitate, fixând termen pentru rejudecarea recursului. Cele două judecătoare care au refuzat să participe la deliberări, au apreciat drept probe concludente înscrisurile care erau vădit false, aspecte menționate și în opinia separată. La termenul din 8 aprilie 2011 s-a rejudecat recursul și s-a decis încetarea procesul penal.

Povestea cazului

Concret, din ordonanţa de efectuare a urmăririi penale a rezultat următoarea stare de fapt: Printr-o decizie penală din data de 2 iunie 2010, Tribunalul Bihor a dispus condamnarea unui inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol, hotărâre rămasă definitivă. Prin urmare, condamnatul a fost încarcerat la data de 4 iunie 2010. Anterior punerii în executare a mandatului, acesta ar fi luat legătura cu Mihoc (fostă Petrulea) Mariana Dorina, avocat în cadrul Baroului Bihor şi mama prietenei inculpatului, pentru a găsi o modalitate să scape de executarea pedepsei, în condițiile în care fuseseră epuizate toate mijloacele de apărare legale De asemenea, inculpatul, încarcerat fiind, i-a cerut cumnatului său, denunţător în cauză, să facă demersurile necesare pentru a-l ajuta să scape de închisoare.

Au fabricat acte

Denunţătorul a luat legătura cu avocata Mihoc Mariana Dorina care i-a spus acestuia că, personal, dar şi prin intermediul lui Jurcă Gheorghe, ar putea interveni la magistraţii din cadrul instanţelor din judeţul Bihor pentru obținerea unei hotărâri favorabile. În vederea promovării unei căi extraordinare de atac, era absolut necesar ca persoana vătămată să fie convinsă să încheie un înscris fals, cu dată anterioară rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, din care să rezulte că s-ar fi împăcat cu inculpatul, înaintea rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Totodată, avocata i-a comunicat denunţătorului că va trebui să o convingă pe partea vătămată să încheie un „Act de împăcare” antedatat, respectiv cu o dată anterioară rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Act de împacare

Pentru aceasta, s-au mobilizat rudele condamnatului, reuşind să strângă suma de 15.000 lei, din cei 30.000 lei, cât se convenise cu Roman Florina Nicoleta, în schimbul căreia au obţinut acordul persoanei vătămate de a întocmi un înscris antedatat, din care rezulta că părţile s-au împăcat anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Înaintea realizării înscrisului fals, Roman Florina Nicoleta a primit asigurări de la avocata Mihoc Mariana Dorina că un astfel de demers este legal, nefiind de natură să atragă răspunderea penală a persoanei vătămate. Din cauză că „Actul de împăcare” nu a putut fi semnat şi de inculpatul aflat în Penitenciarul Oradea, în pofida eforturilor depuse, Mihoc Mariana Dorina a conceput o „Declaraţie”, antedatată „25 mai 2010”, prin care persoana vătămată îşi retrăgea plângerea penală formulată împotriva inculpatului. După redactarea „Actului de împăcare”, scris de partea vătămată după un model dat de avocata Mihoc Mariana-Dorina, aceasta din urmă a promovat în instanţă o contestaţie în anulare pe motivul că la ultimul termen de recurs, 26 mai 2010, partea vătămată ar fi fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa că a intervenit împăcarea părţilor.

Legături de familie

Pentru aceasta, a folosit o adeverinţă emisă vădit în fals de Mărăcineanu Gelu Agafiel, director general al SC GEOASSET SRL, în scopul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate ale contestaţiei în anulare, potrivit indicaţiilor primite de la judecătoarea Roman Florica şi cu sprijinul avocatei Mihoc Mariana. În cursul demersurilor întreprinse de avocata Mihoc Mariana Dorina, pentru a obţine înscrisuri de împăcare şi/sau declaraţii de retragere a plângerii de la persoana vătămată, avocata (viitoarea soacră a condamnatului) a fost ajutată de Jurca Gheorghe, viitorul naş de cununie. Avocata Mihoc Mariana Dorina, personal, dar şi prin intermediul lui Jurca Gheorghe, a intervenit la Roman Florica, judecător la Curtea de Apel Oradea, pentru ca aceasta să-şi exercite influenţa faţă de judecători de la instanţa inferioară în grad, Tribunalul Bihor, în sensul admiterii contestaţiei în anulare și în final, la încetarea procesului penal. Pentru a-şi exercita influenţa asupra magistraţilor Tribunalului Bihor, judecătoarea Roman Florica a primit de la Jurcă Gheorghe o sumă de bani ce nu a putut fi determinată sub aspectul cuantumului şi alte foloase materiale (păstrăvi, whisky). Totodată, judecătoarea Roman Florica, a acceptat promisiunea unui ceas cu cuc vechi, pe care Jurcă Gheorghe urma să-l procure prin intermediul condamnatului.

Au schimbat termenul de jduecată

La data de 9 iulie 2010, preşedintele completului de judecată de la Tribunalul Bihor, judecătorul Galea Ovidiu, a dispus preschimbarea termenului de judecată al contestaţiei în anulare formulată de Mihoc Mariana Dorina în numele condamnatului, din data de „24 septembrie 2010” în data de „16 iunie 2010”, în cuprinsul Încheierii atestându-se împrejurarea necorespunzătoare adevărului că preschimbarea termenului a avut la bază cererea formulată de cel condamnat. Prin Încheierea din 16 iunie 2010 a Tribunalului Bihor, completul format din judecătorii Galea Ovidiu–preşedinte de complet, Vidican Denisa și alt judecător, s-a dispus admiterea în principiu a contestaţiilor în anulare (fără ca instanţa să-şi motiveze soluţia), s-a dispus suspendarea executării sentinţei penale şi punerea de îndată în libertate a condamnatului. Din completul de judecată care a pronunţat Încheierea din 16 iunie 2010 a făcut parte judecătorul Galea Ovidiu, preşedinte de complet, care în urmă cu 2 săptămâni fusese preşedintele completului de recurs care a pronunţat condamnarea aceluiași inculpat la 2 ani şi 8 luni închisoare cu executare, în condițiile în care părțile nu ajunseseră la împăcare. Ca urmare a înscrisurilor false depuse la dosar de avocata Mihoc Mariana Dorina, respectiv „Act de împăcare”, „Declaraţia” privind retragerea plângerii prealabile şi „Adeverinţa” emisă de SC GEOASSET SRL şi a exercitării influenţei de către judecătoarea Roman Florica, prin Decizia penală din 4 martie 2011, completul de judecată format din Cuc Raluca, Vidican Denisa Daniela și alt judecător, cu opinia separată a acestuia din urmă, a admis contestaţiile în anulare formulate împotriva deciziei penale din 2.06.2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care au anulat-o în totalitate, fixând termen pentru rejudecarea recursului pentru data de 8.04.2011.

Au ignorat opinia separată

Judecătoarele Cuc Raluca Şi Vidican Denisa au desconsiderat toate argumentele expuse de cel de-al treilea judecător în opinia separată şi au apreciat ca probe concludente înscrisurile vădit false care au însoțit contestațiile în anulare. Prin decizia penală din 08.04.2011 s-a încetat procesul penal ca urmare a faptului că s-a constatat împăcarea părţilor. Celor opt persoane menționate li s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.