Rusia își mărește flota. Patru fregate de tip Project 22350 vor fi transferate marinei ruse până în 2020

Rusia își mărește flota. Patru fregate de tip Project 22350 vor fi transferate marinei ruse până în 2020

Patru fregate de tip Project 22350 vor fi transferate marinei ruse până în 2020, conform Comandantului-Șef al Marinei, Amiralul Vladimir Korolyov, într-o declarație dată la începutul acestei săptămâni.

 

„Fregata Amiral Gorshkov, de acest tip [Project 22350] se află în etapa de teste. Comandamentul Central al Marinei are foarte multe cerințe și ofițerii sunt foarte meticuloși când este vorba de proiectele noi pentru dezvoltarea principalelor nave de război. În acest sens, ne aflăm în strânsă legătură cu industria de profil. O serie de fregate de tip Project 22350, având o cocă din patru straturi, vor fi construite până în 2020“, a mai spus acesta.

Directorul Șantierului Naval al Marinei Ruse, Vladimir Tryapichnikov, a declarat anterior că transferul a patru nave de război de tip Project 22350 se va realiza până în 2025, după care proiectul urmează să fie modernizat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Comandantul Marinei, Koroliov, a declarat, de asemenea, că două fregate de tip Project 11356 - Amiral Grigorovich și Amiral Essen – precum și o a treia navă de război din aceiași serie (Amiral Makarov) se află în etapa de testare și vor participa la defilarea maritimă Internațională a Vaselor Militare care va avea loc la Sankt Petersburg în perioada 28 iunie - 2 iulie.

„Conform orarului de construcții navale, trecem la construcția de nave de luptă de mare tonaj, încet, dar sigur. În zilele următoare, șantierul naval ”Debarcaderul de Nord” din Petersburg va da la apă un nou vas de tip Proiect 20385,  corveta Gremyashchiy, echipată cu arme de precizie și motoarele făcute în Rusia“, a mai declarat comandantul Marinei.

Navele de război de tip Proiect 22350 au un deplasament de 4.500 de tone și pot prinde o viteză de 29 de noduri. Acestea dispun de rachete de croazieră Oniks și Kalibr, sistemul de apărare contra amenințărilor din aer fiind format din rachete Poliment-Redut. ( TASS)