Editura Evenimentul si Capital

Paszkany scoate clubul CFR Cluj la vânzare!

04_Cluj_Agerpres
Autor: | | 4 Comentarii | 684 Vizualizari

Finanțatorul este decis să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni al grupării din Gruia.

Dacă în anii precedenți a făcut investiții masive la CFR Cluj, patronul Arpad Paszkany s-a decis acum să închidă robinetul. Mai mult, finanțatorul „feroviarilor” a anunțat că vrea să vândă pachetul majoritar de acțiuni al grupării din Gruia! „Ultima dată când am vorbit pe marginea acestui subiect a fost în noiembrie, dar n-am spus niciodată că vând echipa, ci că am mandatat compania KPMG să găsească parteneri dispuşi să ni se alăture la acest club. Am spus şi că eu nu mă cramponez să rămân acţionar majoritar şi să deţin 51 la sută din acţiuni, este bine şi dacă rămân cu 49 la sută. Eu am un principiu: mai bine mănânc o feliuţă subţire dintr-un tort delicios decât să mănânc unul întreg, dar de o calitate mai puțin bună. Există discuţii pe această temă. Dacă CFR ar fi un club din liga a treia engleză sau din liga a doua franceză ar interesa mai mult oamenii de afaceri din zona arabă sau din Indonezia. Asta e realitatea, cluburile din România sunt mult mai puţin tentante decât cele din ţările cu fotbalul dezvoltat", a declarat Arpad Paszkany pentru citynews.ro.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Fotbal intern

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
12:33 Stela Popescu. Actrița trăia în centrul Bucureștiului, ÎNTR-O VILĂ DE LUX 12:33 Stela Popescu A MURIT! Ce s-a descoperit pe masa artistei și ce urma să facă înainte de a înceta din viață 12:03 CONTROVERSE după trecerea în neființă a Stelei Popescu. Putea fi evitată MOARTEA acesteia? Un cunoscut medic vorbește STAREA ACTRIȚEI la ultima ieșire 11:56 Stela Popescu, scene INCREDIBILE înainte să MOARĂ - VIDEO 11:35 Stela Popescu. Marele ADEVĂR CUTREMURĂTOR despre moartea artistei. Atenţie, urmează DETALII ce vă POT AFECTA EMOŢIONAL 11:15 Stela Popescu a murit! Alexandru Arșinel este devastat: „Vai de mine” 11:14 A presimțit Stela Popescu că va muri? „Am avut trei vise...” 11:01 Stela Popescu. DEZVĂLUIRI DE ULTIM MOMENT ale primului soţ. Plănuiseră ceva, dar... 10:49 Lori despre Stela Popescu:”A fost și va rămâne regina comediei romanesti!” 10:45 După 61 de ani petrecuţi pe scenă, Steaua teatrului de revistă românesc s-a stins fulgerător 10:25 MOARTEA Stelei Popescu anchetată de polițiști. CE A FĂCUT ÎN ULTIMELE CLIPE 09:26 CE SE ÎNTÂMPLĂ acum cu Ion Iliescu: „Aştept să-mi vină rândul…” NEWS ALERT! 22:40 De ce a murit Stela Popescu, cea mai iubită actriță a românilor 19:54 Stela Popescu. Momentele de aur care au făcut-o cea mai iubită actriță de revistă din România 19:50 ANUNȚ de ultimă oră în cazul morții Stelei Popescu! Detalii de la PARCHET ȘI POLIȚIE. Breaking News! 19:50 Stela Popescu. TERIBILA ÎNTÂMPLARE care i-a marcat toată viaţa. DEZVĂLUIRI EXCLUSIVE! 19:44 Stela Popescu, în ULTIMUL spectacol în care a jucat. Plină de viață, pe scenă, cu TREI zile înainte de dispariția tragică 18:11 Stela Popescu A MURIT. MAREA DORINȚĂ neîmplinită a actriței... 18:07 Stela Popescu. DEZVĂLUIRE DIN TRECUTUL NEȘTIUT al artistei. Foto în articol 17:33 Stela Popescu A MURIT. O carieră marcată de numeroase succese artistice. Cele mai importante roluri ale marii actrițe

Articole salvate