Parlamentarii au făcut coadă să-l felicite pe Hellvig

Parlamentarii au făcut coadă să-l felicite pe Hellvig

Noul director al SRI a primit ieri, în Parlament, un vot covârșitor: 498 de parlamentari au votat „pentru” și doar 15 „împotrivă”.

După ce PSD a amânat, săptămâna trecută, votul în plen pentru numirea lui Eduard Hellvig la conducerea SRI, liberalii au fost prevăzători și au dat SMS-uri colegilor de partid, transmițându-le că prezența la votul din Parlament este obligatorie.

Nu a fost nevoie: sala era plină ochi, la puțin timp după ora 16.00, atunci când trebuia să înceapă votul. Eduard Hellvig s-a așezat cuminte și zâmbitor la prezidiu, așteptând să înceapă votul, el făcând uneori cu mâna colegilor din sală. Atent, cu doar câteva minute înainte de începerea votului, liderul deputaților PNL, Ludovic Orban, împărțea flori colegelor.

Antonescu, prezent și el

Ne puteți urmări și pe Google News

Prezent a fost chiar și fostul șef al liberalilor, Crin Antonescu, care nu a mai fost văzut la ședințele din Parlament de la învestirea lui Klaus Iohannis. Prezența sa a atras atenția jurnaliștilor care doreau să-i afle punctul de vedere pe subiectele fierbinți ale zilei, dar și a colegilor de Parlament care se înghesuiau să-l salute și să-i adreseze câteva vorbe. Ca și în trecut, acesta și-a exprimat susținerea față de Hellvig.

Întrebat de jurnaliști ce sfat i-ar da viitorului șef al SRI, Crin Antonescu a răspuns: „Nu sunt atât de bătrân încât să îi pot da sfaturi unui om care se duce să conducă SRI-ul. Să fie sănătos și să dea tot ce poate la conducerea SRI”.

PMP și PLR, vot împotrivă

Primii care au votat au fost membrii Guvernului, în frunte cu Victor Ponta. Notă discordantă cu votul covârșitor dat în favoarea lui Hellvig a făcut președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a ținut să-i transmită acestuia că nu are „experiență relevantă” pentru poziția pe care o va ocupa. La finalul discursului, acesta s-a îndreptat spre scaunul său, dar Hellvig l-a oprit ca să dea mâna cu el.

Votul s-a desfășurat cu rapiditate, parlamentarii votând cu buletine de vot. După vot, aproape toți parlamentarii au trecut pe la Eduard Hellvig pentru a-i strange mâna și pentru a schimba câteva vorbe.

Dintre toți parlamentarii prezenți, doar cei ai PLR și PMP au votat împotriva lui Eduard Hellvig. Președintele PMP, Eugen Tomac, anunțase deja că formațiunea pe care o conduce nu îl susține. După ce a depus jurământul în fața Parlamentului, noul șef al SRI a susținut un scurt discurs, în care a subliniat că, în opinia sa, combaterea corupției și dezvoltarea sistemului de apărare națională sunt prioritățile următoare ale serviciului. Pe hol, a anunțat că va demisiona din PNL și că va participa la ședința CSAT de azi.

Sprijin de la George Maior

Nominalizarea lui Eduard Hellvig la conducerea SRI poate fi una oportună, în contextul în care acesta a părut întotdeauna atașat conceptual valorilor euroatlantice, a declarat fostul director al Serviciului, George Maior. El a adăugat că îl va sprijini pe noul șef al SRI și i-a dat câteva sfaturi. „Va trebui să ofere Serviciului Român de Informații instrumentele necesare pentru a performa instituțional, iar vidul legislativ existent care începe să se transforme într-unul informativ să fie rapid depășit. Îl voi sprijini întotdeauna pe domnul Hellvig cu expertiza și experiența mea pentru a avea un mandat de succes, în coordonatele menționate’’, a adăugat Maior.