Vom avea PARLAMENT MAI MIC? Declarația lui Dragnea PUNE pe GÂNDURI Legislativul

Vom avea PARLAMENT MAI MIC? Declarația lui Dragnea PUNE pe GÂNDURI Legislativul

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a afirmat luni că nu are o mare rezervă în a susţine un Parlament cu 300 de membri.

El a precizat că acesta nu este un subiect închis. „Eu nu am o mare rezervă în varianta de 300 de parlamentari, ba dimpotrivă. (...) Nu e un subiect închis. (...) Ideea de a avea un număr mai mic de parlamentari (...) este o idee pe care eu am agreat-o atunci când a fost discutată. (...) Vom vorbi despre asta”, a declarat Dragnea, la Parlament. 

Senatorul Traian Băsescu a afirmat luni că preşedintele Klaus Iohannis a ales corect atunci când a pus în aplicare decizia Curţii Constituţionale în cazul Laurei Codruţa Kovesi, precizând că rămâne de văzut dacă va fi respectată şi hotărârea CCR prin care a fost validat referendumul ce reduce la 300 numărul parlamentarilor. 

'„Preşedintele Iohannis a ales corect punând în aplicare decizia CCR şi a revocat-o pe Laura Codruţa Kovesi. Este acum de văzut dacă cei care îi cereau imperativ preşedintelui Iohannis să respecte decizia CCR sunt la rându-le dispuşi să pună în aplicare decizia CCR prin care a fost validat referendumul care reduce la 300 numărul parlamentarilor. Hai băieţi, puţin curaj. 300”', a scris fostul preşedinte Traian Băsescu, luni, pe Facebook, referindu-se la faptul că, în 2009, a declanşat un referendum pentru ca Parlamentul să devină unicameral şi să aibă 300 de parlamentari.

Ne puteți urmări și pe Google News