Editura Evenimentul si Capital

Parlamentul a decis să ofere imunitate sporită judecătorilor CCR

Autor: | | 3 Comentarii | 1278 Vizualizari

Senatul a adoptat o modificare la Legea de organizare a Curții Constituționale a României (CCR), astfel încât judecătorii care sunt numiți de către Parlament să fie votați de fiecare Cameră.

La art.5 din legea nr.47 din mai 1992 privind organizarea și funcționarea CCR, alin. 4 va avea următorul conținut:

„Fiecare Cameră a Parlamentului numește, prin prezența membrilor săi, la propunerea Biroului permanent și pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi”.

Camera superioară a Parlamentului a votat legea privind CCR cu 93 „pentru” și 11 „împotrivă”

Senatul este for decizional, proiectul trecând tacit la Camera Deputaților.

De asemenea, Senatul a adoptat și o altă modificare la inițiativa legislativă privind Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în sensul ca jucătorii CCR să poată fi reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi doar cu încuviinţarea plenului Curţii.

Propunerea legislativă a deputatului Adnagi Slavoliub (minorităţi), adoptată de Camera Deputaţilor în 11 aprilie 2017, care modifică mai multe prevederi ale legii inclusiv cele referitoare la arestarea unui judecător CCR, a primit din partea Senatului 81 de voturi "pentru", 19 "împotrivă", înregistrându-se şi patru abţineri.

Senatul a respins raportul Comisiei juridice aferent acestei propuneri legislative şi a adoptat actul normativ în forma Camerei Deputaţilor, care a fost prim for sesizat în acest caz.

„Judecătorii Curţii nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi decât cu încuviinţarea plenului CCR, la cererea ministrului Justiţiei, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Încuviinţarea se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor CCR, după ascultarea judecătorului în cauză", prevede actul normativ adoptat.

Totodată, actul normativ adoptat de Senat prevede că judecătorii CCR „cu vechime în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior de cel puţin 25 de ani, indiferent de vârstă şi de data pensionării, beneficiază, la cerere, de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute". Pensia de serviciu a judecătorilor CCR poate fi cumulată cu orice ale venituri realizate, se mai arată în forma adoptată de Senat, deşi Comisia juridică eliminase această prevedere din proiectul de lege.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
11:06 Băsescu ARUNCĂ BOMBA! România este în PERICOL. Procedura care a generat ALERTĂ în rândul guvernanţilor 08:06 "HOȚUL" PONTA SE bate cu "PENALUL" DRAGNEA. Un conflict pentru neliniștea PSD, plus posibila răsturnarea a lui Dăncilă. EDITORIAL DE DAN ANDRONIC 09:53 Dan Andronic anunţă procedura de INFRINGEMENT împotriva României pentru NERESPECTAREA prezumției de NEVINOVĂȚIE în dosarele PENALE 10:28 Ludovic Orban, AUDIAT la Parchetul General. A fost chemat pentru a se constitui parte vătămată în dosarul în care a fost achitat 23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate