Părinți, aveți grijă ce E-uri îi puneți copilului în pachețelul pentru școală!

Părinți, aveți grijă ce E-uri îi puneți copilului în pachețelul pentru școală!

Aveți grijă la ce poate conține sandvișul copilului! Acesta poate sa îmbolnăvească!

Puse la pachet sau doar pentru o gustare rapidă, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, sandvișurile reprezintă una dintre cele mai comune forme de prezentare a mâncării. Dar te-ai gândit până acum câte E-uri poți regăsi într-un sandviș și cum pot influența acestea dezvoltarea copilului tău?! Dr. Laura Ene, medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice ne vorbește despre influența E-urilor asupra noastră.

Influența aditivilor alimentari asupra organismului

Legislația Uniunii Europene cere ca aditivii folosiți în alimente să fie specificați clar pe lista de ingrediente, cu funcția pe care o îndeplinesc și numele sau nr. CEE. Un nr. CEE înseamnă că E-ul respectiv a trecut testele și a fost aprobat pe teritoriul UE.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aditivii alimentari, adică E-urile, sunt grupați în funcție de proprietățile pe care le au. Aditivii cel mai des întâlniți pe etichetele alimentelor sunt:

Antioxidanți - împiedică alimentele să râncezească sau să-și schimbe culoarea, reducând riscul ca grăsimile să se combine cu oxigenul;

Coloranți – pentru intensificarea culorii alimentelor;

Emulsificatori, stabilizatori, agenți de îngroșare și gelifiere – ajută la amestecarea și îngroșarea ingredientelor

Potențatori de aromă – folosiți pentru a amplifica aroma alimentelor;

Conservanți – folosiți pentru conservarea alimentelor pe termen lung;

Îndulcitori – cu o putere de îndulcire mai mare decât a zahărului;

Majoritatea aditivilor sunt permiși doar în unele produse și doar în cantități limitate, reglementate de legislația Uniunii Europene.

Sunt două mari căi prin care aditivii alimentari ne influențează organismul: ne păcălesc simțurile și ne afectează sănătatea.

Impactul asupra simțurilor

Industria alimentară, care foloseşte intens aditivi pentru a modifica produse în funcție de gusturile consumatorilor, ia în considerare aceste aspecte vizuale.

Folosirea generalizată de aditivi nu afectează însă doar aspectul vizual al alimentelor, ci şi aroma şi gustul. Potențarea aromelor atrage de multe ori după sine o dependență de gust. Mai mult, aceste arome ne pot schimba preferințele alimentare, astfel încât nu mai reușim să recunoaștem produsele naturale și de calitate.

Impactul asupra sănătății

„În ceea ce privește efectele aditivilor alimentari asupra sănătății, aș aminti în primul rând contribuția lor la creșterea numărului de cancere de tract digestiv”, spune medicul.

„Așa cum știm, celulele organismului nostru se regenerează periodic. Celulele care vin cel mai des în contact cu aceste non-alimente (aditivii alimentari) sunt celulele tractului digestiv. În momentul în care regenerarea lor se produce în prezența unor substanțe care nu sunt naturale, apar celule cu defecte – respectiv celule canceroase. În al doilea rând, consumul constant de produse procesate poate duce la alergii cutanate (dermatite, eczeme etc), tulburări gastrointestinale, poate afecta funcția de detoxifiere a ficatului și poate scădea imunitatea”.

Unii aditivi alimentari sunt însă mai periculoși decât alții. De exemplu, oamenii de știință au studiat legătura dintre aditivii alimentari și hiperactivitatea la copii. Un studiu britanic publicat în 2007 în revista The Lancet a demonstrat cum consumul de conservanți și coloranți artificiali se asociază cu ADHD la copii.

Printre cele mai periculoase și mai des întâlnite E-uri din industria alimentară menționăm monoglutamatul de sodiu, sulfiții și nitritul de sodiu.

Monoglutamatul de sodiu (E621) se găsește în toate mezelurile, în chipsuri și în mai toate alimentele semipreparate. Se folosește ca potențator de aromă dar în același timp afectează funcția creierului care îți dă semnalul de sațietate. Acest lucru conduce în cazul multor persoane la creșterea în greutatea.

Monoglutamatul de sodiu este considerat de asemenea și o excitotoxină, iar consumul regulat poate duce la depresie, dezorientare, tulburări de vedere, oboseală, dureri de cap și obezitate.

Sulfiții (E221) se găsesc în vin și în fructe uscate. Persoanele sensibile la sulfiți pot manifesta dureri de cap, probleme respiratorii, eczeme și alergii cutanate.

Nitritul de sodiu (E250), substanța care îi dă cărnii culoarea roz, se găsește în mezeluri, pește afumat sau orice alt tip de carne procesată.

Așadar, ne atrage atenția specialistul, aveți mare grijă ce îi dați copilului să mănânce la școală. Nu îi satisfaceți doar dorințele dulci sau colorate. Apelați la fructe, legume, produse din carne preparate de dvs. și așa mai departe.