Parcul Natural Domogled ARDE în continuare

Parcul Natural Domogled ARDE în continuare

Incendiul izbucnit marți în Parcul Național Domogled – Valea Cernei, nu a putut fi încă stins. Eforturile pompierilor continuă și joi, cu ajutorul elicopterului pus la dispoziție de MAI. Au ars 10 hectare de pădure de pe versant, fiind distruse specii protejate de plante.

Joi dimineața, peste 80 de pompieri împreună cu jandarmi, lucrători silvici și angajați ai parcului au reluat operațiunile de intervenție pentru stingerea incendiului de pădure și vegetație uscată, produs în Parcul Național Domogled.

Intervenția are loc după ce, pe toată durata nopții, incendiul a fost supravegheat de lucrători din cadrul Ocolului Silvic Tarnița. ”Acțiunile de stingere vor fi sprijinite și în cursul zilei de astăzi de un elicopter dotat cu dispozitiv „Bambi Bucket”. Aeronava facilitează atât identificarea focarelor și zonelor de ardere, cât și transportul apei sau a materialelor logistice în zona montană”, transmit oficialii IGSU.

Potrovit Ralucăi Tîrca, purtătoarea de cuvțnt a ISM Mehedinți, ”în cursul zilei de miercuri  s-au lichidat cele 12 focare identificate în timpul cercetării aeriene, însă s-au format noi focare, cuprinzâd o suprafață mai mare în zona de mijloc a versantului”. Suprafața afectată este, conform estimărilor, de 10 hectare, zonă acoperită în mare parte cu specii protejate de pin și pin negru.  

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu s-a constatat deocamdată cauza care adus la izbucnirea focului.