Papa Francisc a cerut „acces liber” pentru evrei, musulmani și creștini la locurile sfinte din Ierusalim

Papa Francisc a cerut „acces liber” pentru evrei, musulmani și creștini la locurile sfinte din Ierusalim

Papa Francisc a cerut astăzi „acces liber” pentru toţi credincioşii evrei, musulmani şi creştini la locurile sfinte din Ierusalim, precizând că solicitarea a fost formulată în cursul unei întrevederi cu preşedintele israelian, Shimon Peres, care a avut loc la Ierusalim.

Cu acest prilej, Peres a acceptat invitaţia lansată duminică de Papa Francisc referitoare la o rugăciune comună pentru pace împreună cu preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, la Vatican. ''Vom fi bucuroşi să ne rugăm în casa noastră sau a dumneavoastră, la invitaţia dumneavoastră sau potrivit alegerii dumneavoastră'', a afirmat Peres către Papa Francisc.

Mahmoud Abbas a acceptat invitaţia încă de duminică, potrivit negociatorului palestinian Saëb Erakat, care a menţionat data de 6 iunie.

În cursul vizitei sale la preşedinţia israeliană, Papa a făcut totodată apel la ''încetarea manifestărilor de intoleranţă'' împotriva persoanelor sau a locurilor de cult din Ierusalim, după un val recent de vandalism al naţionaliştilor evrei împotriva unor lăcaşuri creştine şi musulmane.

Ne puteți urmări și pe Google News

''Locurile sfinte nu sunt muzee sau monumente pentru turişti, ci locuri unde comunităţile de credincioşi îşi trăiesc credinţa, cultura, iniţiativele lor caritabile. Ele trebuie păstrate în continuu în sacralitatea lor, protejând nu numai moştenirea trecutului, ci şi persoanele care le frecventează în prezent şi le vor frecventa în viitor'', a pledat Papa, citat de Agerpres.

Ierusalimul este un oraş sfânt pentru trei miliarde de credincioşi - creştini, evrei şi musulmani. Dar cu restricţii de acces în Ierusalim se confruntă îndeosebi palestinienii din Cisiordania, deoarece sunt separaţi de oraş printr-un zid înalt de beton.

Condamnând încă odată ''antisemitismul sub toate formele sale posibile'', Papa Francisc a criticat, din nou, vandalismul şi ''manifestările de intoleranţă împotriva unor persoane sau locuri de cult evreieşti, creştine şi musulmane''.

Shimon Peres şi Papa Francisc, între care există relaţii foarte călduroase, au avut o lungă discuţie privată şi au plantat împreună un măslin, simbol al păcii, în grădinile preşedinţiei israeliene.

''Să ştiţi că mă rog pentru dumneavoastră şi ştiu că vă rugaţi pentru mine'', a mai spus Papa Francisc.