Papa deschide Paradisul pentru ANIMALE? O eroare care a ZGUDUIT Biserica!

Papa deschide Paradisul pentru ANIMALE? O eroare care a ZGUDUIT Biserica!

Pentru prietenii animalelor, declarațiile recente atribuite Papei Francisc păreau o veste minunată: „Paradisul este deschis tuturor creaturilor lui Dumnezeu”. Suveranul Pontif ar fi făcut această declarație pe 26 noiembrie, pentru a-l mângâia pe un băiețel pentru moartea cățelului său.

Totul s-a dovedit în final o mare eroare de presă care s-a rostogolit și a devenit un uriaș scandal. Realitatea este că niște cuvinte asemănătoare au fost rostite de un alt Papă acum câteva decenii: este vorba de Papa Paul al VI-lea, care, în 1978: „Într-o bună zi ne vom vedea animalele în eternitatea lui Hristos”, face corectura necesară Religion News Service.

New York Times, unul dintre organele de presă care vehiculase eroarea, și încă pe prima pagină („Câinii în Paradis? Papa lasă ușa Raiului deschisă”), a trebuit să-și recunoască greșeala și să publice o erată. CNN și alte numeroase canale de presă au reluat greșeala, care a devenit virală pe rețelele de socializare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se pare că la originea greșelii ar fi stat Corriere della Serra, al cărui titlu se referea la animale și la Papă, fără a preciza că este vorba de Paul al VI-lea. Versiunea în italiană a Huffington Post a preluat greșeala, apoi versiunea în engleză, și de aici media din lumea întreagă.

Nemulțumit, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Ciro Benedettini, i-a certat pe ziariști amintindu-le că „există o regulă fundamentală în jurnalism: aceasta este verificarea din două surse, pe care nu au făcut-o”.

De unde a pornit eroarea? Pe 26 noiembrie, în discursul său săptămânal din Piața San Pietro, Papa Francisc a vorbit într-adevăr despre „tot ce ne înconjoară și a apărut din mintea și inima lui Dumnezeu”, fără însă a pomeni explicit despre animale.

Vorbele au stârnit un adevărat cutremur în interiorul Bisericii Catolice, care, ca și Biserica Ortodoxă, crede că doar sufletul omului este nemuritor, deoarece doar asupra Omului a suflat Dumnezeu când i-a dat viață. Totuși, mai mulți suverani pontifi au trecut peste bariera dogmei. Primul a fost Paul al VI-lea, de care am pomenit. Iar Ioan Paul al II-lea, în 1990, a sugerat că animalele ar putea avea suflet, de vreme ce au fost create din respirația lui Dumnezeu. În 2008, însă, Papa Benedict al XVI-lea, i-a întristat pe iubitorii de animale, afirmând că doar oamenii sunt „chemați la viața veșnică”.

Anul trecut, în timpul unei vizite de Crăciun într-o parohie, Papa Francisc a lăsat o fată să-i așeze un miel pe umeri, ca unui păstor. Potrivit purtătărului de cuvânt Benedettini, Papa ar fi spus că un bun păstor trebuie să-și știe pe nume nu doar toate oile, ci și toți câinii. La puțin timp după alegerea sa ca Papă, Francisc a binecuvântat câinele unui orb.