Editura Evenimentul si Capital

Palatul Victoria asupra întregului popor | ALICE ÎN ȚARA NETERMINATĂ

Autor: | | 3 Comentarii | 1189 Vizualizari

Ce se petrece acolo – în acel creuzet al reducţiei mintale severe, al lipsei de măsură terifiante, al tupeului ce a trecut demult dincolo de ofensă, al incompetenţei infinit mai joase decât peiorativul „crasă” şi al celor mai stupefiante măsuri pe care le ia acest guvern alienat şi ţicnit, scandalos de iresponsabil, împotriva chiar a poporului ce-i plăteşte chiria, hachiţele, huzurul şi crizele de demenţă – ţine de un domeniu extrem de periculos, aflat mai presus de puterea de a înţelege a unui om cât de cât normal.

Ţine de realitatea dureroasă a unei şcoli ajutătoare. Ţine de balamucul cel mai autentic. Ţine de neînchipuitul trăit în durere. Ţine de teroarea unui coşmar din care nu ne mai putem trezi.

Fiindcă ce se aude de acolo, din Palatul Victoria, fiecare voce, fiecare declaraţie, fiecare idee ticăloasă ori imbecilă nu este rostire deloc omenească (şi, cu atât mai puţin, desfătare!), nu e cântec, ci este urlet animalic de grotă. E ca şi cum acolo – ca într-un spaţiu nevătămat de timp, aidoma unei caverne izolate, ca într-o rezervaţie incredibilă ori ca într-un fel de Jurassic Park – a rămas din timpuri imemoriale o turmă de primate cărora abia le-a înmugurit, undeva înspre ceafă, la cerebel, un grăunte de lumină neanderthaliană.

Ce se întâmplă la Palatul Victoria îmi aminteşte parcă de scena halucinantă a unuia dintre cele mai scurte (şi, fireşte, concise!) romane din lume, scris de guatemaltecul Augusto Monterroso, „El Dinosaurio”. Acest „roman” sau fabulă mai bine zis – publicat ca parte a volumului „Obras completas (y otros cuentos)”, în 1959 – are o singură frază. Exact! Una singură. Doar una, însă atât de profundă şi eficientă în procesul de declanşare a imaginarului epic de care suntem în stare (măcar datorită culturii generale!), încât poate echivala, dacă stăm să socotim, cu orice roman tradiţional, de mii de pagini, ca, de pildă, „Mizerabilii” de Hugo.

Fraza este: „Atunci când se trezi, dinozaurul era încă acolo” (Cuando despertó, el dinosaurio todavía estaba allí)… Recunoaşteţi că, dacă stăm într-o rână şi lăsăm imaginaţia să ne facă felul, încercăm aici spaima aceea mistuitoare, ca o cădere rezonantă direct în plexul solar, pe care ne-a provocat-o, acum aproape 25 de ani, filmul lui Steven Spielberg.

Pasa de magie neagră ce ne este aplicată metodic de o şleahtă de vagabonzi ai întâmplării, de o clasă politică încărcată de ipochimeni corupţi până în ADNul scobit de pofte şi vicleşuguri – care nu doar că au amanetat ţara, dar nu se lasă până nu-i vor smulge şi ultimul suspin de viaţă – pare că nu se va termina nicicând. Că nu vom ieşi la lumină niciodată. Niciodată (nici copiii noştri, nici copiii lor, cu atât mai puţin noi, generaţia tăvălită bine în sosul gregar şi imund al regimului comunist, de-o înspăimântătoare amintire!) nu vom fi capabili să ridicăm privirea, spre a ne lăsa binecuvântaţi de lumina speranţei.

Loading...

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate