Pâine de peste 100 de kilograme în Parcul Național din Capitală, UNDE MERGEM

Pâine de peste 100 de kilograme în Parcul Național din Capitală, UNDE MERGEM

​Cea de-a XVII-a ediție a „Târgului de Pâine” aduce rețete vechi de sute de ani, dar și spectacole folclorice și muzică pentru toate gusturile

Capitala va mirosi a pâine proaspătă în acest sfârșit de săptămână. De astăzi și până duminică, Parcul Național va găzdui cea de-a XVII-a ediție a „Târgului de Pâine” și va aduce în fața publicului o inedită îmbinare a tradițiilor și obiceiurilor populare legate de acest meșteșug.

Timp de trei zile, bucureștenii sunt invitați să retrăiască atmosfera tipică dintr-un „sat al pâinii”. Vor avea loc expoziții de ateliere tradiționale, în care se vor prezenta rețete vechi de sute de ani, spectacole folclorice și muzică pentru toate gusturile. Vedeta evenimentului va fi „Pâinea record de peste 100 de kilograme”, preparată chiar sub ochii celor ce vor trece pragul evenimentului din Parcul Național. Printre atracțiile Târgului: „îmblătitul spicelor de grâu”, „Treieratul din zona Ferengi Hunedoara”, „Pomul ritual” și „Pâinea ritual” folosită la diferite obiceiuri tradiționale și religioase (sărbătoarea recoltei, nașterea, nunta etc). Țestul, pus la lucru în fața bucureștenilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Printre punctele de interes ale Târgului sunt cuptoarele tradiționale, la care se coace pâinea, pregătită, dospită și frământată chiar la fața locului. Țestul, cel mai vechi cuptor, va fi pus la lucru de către echipe de specialiști. Celor zece țesturi li se adaugă și cuptoarele pe vatră, amplasate în fața clădirii Centrului „Mihai Eminescu”, tot acest arsenal funcționând permanent pe durata evenimentului. Nu vor lipsi nici cei mai mari producători de alimente tradiționale, turtă dulce, miere, cozonaci, kurtos, țuică, alimente eco, pastramă și must.

La „Crosul Pădurii Copiilor” se aleargă în familie 

Cea de-a 9-a ediție „Crosul Pădurii Copiilor” se va desfășura în București între 7 și 8 octombrie. Evenimentul îmbină petrecerea timpului în natură cu sportul și relaxarea pentru întreaga familie. Cei care vor să se înscrie în competiție alături de cei dragi, pot alege marșul de 1 km pentru familii, dar și o probă care îndeamnă la meditație, unică în România, proba de stat în iarbă. Sâmbătă, 7 octombrie, între orele 8.00-20.00, în Parcul Tineretului, la intrarea dinspre Colegiul naţional „Gheorghe Şincai” este ziua rezervată probelor pentru familii și activităților pentru copii, iar duminică, între orele 8.00-10.30, se vor desfășura probele de alergare de 5, 10 și 15 km. 

Târg de carte pentru copii - BOOKerini

Lansări de carte, ateliere de creat povești, de ilustrații, de bandă desenată, expoziții in teractive, lecturi publice vor avea loc la prima ediție a Târgului de carte pentru copii BOOKerini, care va avea loc în perioada 6 - 8 octombrie la Cărturești Verona. Preț de trei zile, orașul citește, desenează, dezbate pe marginea subiectelor de interes din domeniul literaturii pentru copii: „ce definește o carte frumoasă, cine și cum alege cărțile potrivite pentru copiii noștri, cum pot scriitorii și ilustratorii să vină în sprijinul profesorilor”. Copiii vor avea posibilitatea să participe la târg la ateliere de ilustrații și să întâlnească eroi din povești sau să-l asculte cântând la pian pe „Harry Potter”.