Orchestra de Tineret, la Ateneul Român

Orchestra de Tineret, la Ateneul Român

Tinerimea Română prezintă astăzi, de la ora 19.00, la Ateneul Român, Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, alături de pianista Plamena Mangova din Bulgaria, câștigătoare a celebrului concurs Regina Elisabeta. Cu un program Mozart, Beethoven și Brahms programul de la București e avanpremiera concertului de mâine, 22 martie de la Ruse din Bulgaria, unde orchestra are statutul de invitat de onoare în cadrul Festivalului Internațional March Music Days aflat la ediția cu numărul 55 !

● Astăzi, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu are loc o întâlnire cu Lucian Boia, Șerban Marin și Radu Paraschivescu despre cel de-al doilea volum al „Jurnalului de război“ al reginei Maria a României, recent apărut la Editura Humanitas. Volumul cuprinde următoarele patru caiete cu însemnările zilnice ale reginei, din perioada mai 1917– aprilie 1918.

● În weekend, la Bucu rești Mall, doamnelor și dom nișoarelor le vor sta gratuit la dispoziție make-up artistul Mirela Vescan, stilistul Ovidiu Buta, vedeta Dana Săvuică și Maria Simion, designer și creatoare a brandului Wonder Lolita, pentru a le ajuta cu sfaturi legate de îmbunătățirea look-ului și de sincronizarea lui cu ultimele tendințe.

Ne puteți urmări și pe Google News