Editura Evenimentul si Capital

Orban: Nu a existat o discuţie în PNL în cazul lui Ungureanu; e atributul preşedintelui să propună şeful SIE

Autor: | | 1 Comentarii | 202 Vizualizari

Liderul deputaţilor liberali, Ludovic Orban, a declarat azi că nu a existat o discuţie în PNL cu privire la desemnarea lui Mihai-Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, punctând că este atributul şefului statului să facă această nominalizare, iar liberalii vor susţine această candidatură.

"Nu a existat o discuţie. Este atributul preşedintelui de a propune directorul SIE. Nu era necesar un vot în Biroul Politic (n.r. al PNL), pentru că nu este o funcţie politică. Dacă era ministru sau reprezentant într-o instituţie publică era nevoie de un astfel de vot, dar pentru directorul SIE nu este necesară o astfel de dezbatere. Este atributul preşedintelui care l-a nominalizat pe Mihai-Răzvan Ungureanu şi grupurile PNL vor susţine această candidatură", a spus Orban, la Parlament, citat de Agerpres.

El a susţinut că, în contextul în care vor exista "tertipuri procedurale", PNL va cere sesiune extraordinară pentru votul în cazul propunerii ca Mihai-Răzvan Ungureanu să devină director al SIE.

"Dacă sunt tertipuri procedurale s-ar putea să apelăm şi la această metodă de convocare prin intermediul a patru membri de la Cameră şi a cinci membri de la Senat, dar eu nădăjduiesc să nu fie necesară această procedură de convocare, pentru că nu văd niciun fel de temei constituţional sau regulamentar pentru a se apela la această procedură", a afirmat liberalul.

Orban a indicat că joi sau cel târziu vineri cei doi preşedinţi ai Camerelor ar trebui să ajungă la o concluzie şi să anunţe convocarea Birourilor permanente reunite.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat miercuri pe Mihai-Răzvan Ungureanu pentru funcţia de director al SIE, transmiţând în acest sens o scrisoare preşedinţilor Camerelor.



Tag-uri: pnl, orban, mru, sie, parlament

Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
13:35 EXPLOZIV - Amenințări în coaliția de guvernare: Impozitul pe venit riscă să scindeze PSD și ALDE 14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate