Editura Evenimentul si Capital

Orban, despre demisia lui Vergil Chițac din PNL: „E un act de dezertare”

Autor: | | 4 Comentarii | 921 Vizualizari


Vergil Chiţac a contestat organizarea alegerilor de la organizaţia municipală a PNL Constanţa din data de 31 martie, dar nu a primit vreun răspuns. Înainte de scrutinul respectiv, el ocupa funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, dar nu intenţiona să participe în alegeri, dar a menţionat că dorea să fie garantul faptul că acestea sunt organizate cu respectarea tuturor regulamentelor interne.

Liberalul fost rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, a fost candidatul PNL la alegerile pentru Primăria Constanţa din 2016, el fiind învins de candidatul PSD, Decebal Făgădău. El a intrat în partid la începutul lui 2016 şi a fost preşedinte al organizaţiei municipale a PNL Constanţa până la sfârşitul lunii martie 2017.

Vergil Chiţac a devenit senator în urma alegerilor parlamentare din iarna anului trecut. 

Pe 6 septembrie, Puiu Hașotti, fost ministru al Culturii, a anunțat că a demisionat din PNL, după 27 de ani de activitate în acest partid. “PNL-ul de astăzi nu mai seamănă cu cel în care m-am înscris eu”, a declarat, pentru EVZ, fostul senator PNL de Constanța.

Pe 23 august și europarlamentarul Ramona Mănescu, fost ministru al Transporturilor în perioada USL, a demisionat din PNL, înscriindu-se în ALDE, alături de soțul ei Rareș Mănescu, fost primar al Sectorului 6.

Loading...
Pagina 2 din 2



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate