ORBAN critică dur lista de miniştri. „O RUŞINE”

ORBAN critică dur lista de miniştri. „O RUŞINE”

Noul guvern a fost criticat aspru de către preşedintele PNL, Ludovic Orban, care a spus despre componenţa acestuia că este „o ruşine”.

„Este o ruşine pentru partidul de guvernământ că se prezintă cu un asemenea candidat de prim-ministru şi cu o asemenea listă de guvern”, a spus Orban.

„Este o bătaie de joc la adresa oamenilor care au sperat, care au avut încredere în promisiunile electorale pe care le-au făcut şi care văd astăzi, la nici şase luni de la alegeri, că, de fapt, partidul de guvernământ îşi bate joc de oameni.

N-aş fi crezut că după ce au fost declaraţi repetenţi chiar de conducerea partidului, să fie repuşi în funcţie aproape integral aceiaşi miniştri”, a declarat Ludovic Orban de la Târgu Jiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta a fost prezent la ceremonia de învestire a noului primar Marcel Romanescu, preşedintele organizaţiei municipale a PNL, scrie b1.ro.