Editura Evenimentul si Capital

Orban, despre bugetul pe 2018: „Un roman science-fiction”

Autor: | | 2 Comentarii | 181 Vizualizari

Liderul PNL, Ludovic Orban, a spus joi, în Parlament, cu referire la bugetul pentru 2018, aprobat ieri de către Guvern, că este „un roman science-fiction care te adoarme de la prima pagină”. El a susținut că bugetul este unul de austeritate, în care nu sunt aplicate legile în vigoare.

„Este evident un buget science-ficţion, este o poveste de adormit copii pe care nu o crede nimeni. Echipa noastră, comisia noastră de buget-finanţe, sub coordonarea lui Florin Cîţu, Bogdan Huţucă, lucrează la amendamente de fond care să încerce cât de cât să pună un echilibru în acest buget”, a afirmat Ludovic Orban, într-o declarație de presă susținută la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres

În opinia liderului liberal, Parlamentul trebuie să îndrepte „stricăciunile pe care le aduce acest buget”.

„Considerăm că Parlamentul României nu trebuie să-şi îndrepte atenţia spre nimic altceva decât spre dezbaterea bugetului, într-o încercare de a mai repara ceva din stricăciunile pe care le aduce acest buget. Este de necrezut cum este posibil ca, după ce ai avut o creştere economică de 6% şi prognozezi o creştere economică de 5,5% pentru anul 2018, aproape nicio categorie socială să nu beneficieze de această creştere economică. Mai mult decât atât, multe categorii sociale, în special angajaţii din sectorul privat, dar şi celelalte categorii de angajaţi din sectorul public, în special angajaţii din administraţia locală, sunt supuşi unui grav risc de scădere a veniturilor”, a argumentat Orban.

El a mai spus că pensiile ar fi trebuit să crească de la 1 ianuarie 2018 şi că Guvernul „nu dă un leu pentru pensii”, amânând această măsură pentru 1 iulie. Pentru angajaţii din sectorul public, arată el, creşterea salariilor va fi mai mică de 4 la sută, deşi guvernanţii au promis o creştere de 25%. 

ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

Conform lui Ludovic Orban, puterea de cumpărarea a angajaţilor din sectorul public va scădea, iar pentru angajaţii din sectorul privat există un risc major de scădere a salariilor şi sunt blocate angajările în sectorul public. 

„Se vede clar că este un buget de austeritate, în care nu sunt aplicate legi care sunt în vigoare şi se fac derogări de la aceste legi pentru a împiedica angajaţii din sectorul public să beneficieze de venituri suplimentare”, aa explicat președintele PNL.

Orban mai afirmă că veniturile la nivelul administraţiilor locale scad cu un miliard de euro. 

„Guvernul, după ce a jefuit companiile de stat, a jefuit şi administraţiile locale, localităţile, cetăţenii din fiecare localitate. Veniturile din cote care sunt prevăzute scad la nivelul întregii ţări cu 54,6 miliarde de lei, adică cu peste un miliard de euro. Este o scădere dramatică a acestor venituri, care va afecta grav planurile de investiţii şi dezvoltare a comunităţilor locale, fiind faultaţi exact acei primari care şi-au dezvoltat comunităţile locale”, a apreciat el.

Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul de buget pe 2018. Birourile permanente reunite vor aproba în ședința de joi, care a început la ora 16.00, programul dezbaterii și votului proiectului de buget. 

Pagina 1 din 1



Loading...

Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Tema zilei
08:39 Funeralii REGALE și Capitală „PARALIZATĂ”! Ce zone vor fi închise 20:41 O ultimă UMILINŢĂ pentru Regele Mihai. Legea NU INTERZICE prezența Coroanei de Oțel la funeralii 20:37 Regele Mihai. ADEVĂRUL CE TREBUIE ŞTIUT de români. Un general de Securitate L-A TRANSFORMAT DIN REGE ÎN DOMN. Mărturii istorice 19:30 Regele Mihai, ţinta unui DEMERS RUŞINOS AL PDSR, într-o IMAGINE-EVENIMENT, publicată în EVZ. Foto în articol 16:07 Dan Negru ATACĂ TELEVIZIUNEA după moartea Regelui Mihai. Prezentatorul A CEDAT NERVOS 14:59 FUNERALIILE REGELUI MIHAI. CFR Călători suplimentează trenurile spre Curtea de Argeș 13:15 Regele Mihai, regretat de liceenii din Constanța 18:00 TOP greșeli pe care să nu le faci la funeraliile Regelui Mihai. „Nu e actor ca să fie aplaudat, nu aplaudăm moartea...” 17:58 Nicolae TULBURĂ LINIȘTEA Casei Regale: „NU mă las VOI VENI ÎNAPOI” 11:58 Ultimele zile din viața Regelui Mihai. Mărturiile emoţionante ale maicilor care au avut grijă de Majestatea Sa până în ultima clipă 08:10 IMAGINILE unui DESTIN NEMERITAT! Cum arăta BAGAJUL cu care Regele Mihai a plecat din România - Foto 07:52 Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai ajunge miercuri în România 11:58 SCANDAL la PRIVEGHIUL Regelui Mihai! Două TELEVIZIUNI naționale se CEARTĂ lângă SICRIUL monarhului 08:08 Traian Băsescu LOVEȘTE fără MILĂ Casa Regală. Declarația care a UIMIT pe toată lumea 15:41 Nepoata NECUNOSCUTĂ a Regelui Mihai. O poveste cu PRINȚESE 20:32 RISC URIAȘ pentru Principesa Margareta. Ar putea PIERDE TOTUL într-o singură zi. Următoarea săptămână este CRUCIALĂ 14:03 Repetiții pentru FUNERALIILE REGALE. Traficul rutier a fost DEVIAT. ANUNȚ de ultimă oră al POLIȚIȘTILOR! Care sunt STRĂZILE BLOCATE 13:37 PRIMUL reprezentant al unei CASE REGALE europene își anunță PARTICIPAREA la funeraliile Regelui Mihai 12:01 Toți l-am CÂNTAT, dar NU-I ȘTIM POVESTEA. Cântecul COMPUS SPECIAL pentru REGELE-COPIL. EXCLUSIV EvZ 15:52 SERBĂRILE ȘCOLARE de Crăciun, în PERICOL. Motivul INCREDIBIL pentru care s-ar putea ANULA - Exclusiv EVZ

Articole salvate