Orban, ATAC DUR la Tăriceanu. MESAJUL liderului PNL pentru facțiunea ALDE care a votat împotriva moțiunii de cenzură

Orban, ATAC DUR la Tăriceanu. MESAJUL liderului PNL pentru facțiunea ALDE care a votat împotriva moțiunii de cenzură

Președintele PNL, Ludovic Orban, a lansat un atac dur la adresa liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, după ce acesta a anunțat că exclude orice discuții cu liberalii în vederea formării unei majorități pentru noul Guvern. El i-a sugerat șefului Senatului să se înscrie în PSD și „să îi lase pe liberali să vină la PNL”.

"E puţin probabil ca Tăriceanu să se dezlipească de Dragnea. Văd că în ultima vreme este lipit ca marca de scrisoare de Dragnea, aşa cum era lipit şi când era Ponta la putere în PSD. Îi sugerez domnului Tăriceanu să se înscrie direct în PSD şi să-i lase pe liberali să vină la PNL", a afirmat Orban, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, și citat de Agerpres

Liderul PNL a precizat că liberalii nu au în prezent garanţia că pot construi o majoritate parlamentară. 

"Sunt mari dificultăţi de construire a unei majorităţi parlamentare. De altfel, nici nu avem astăzi garanţia că putem construi această majoritate. Dacă vine UDMR şi ne pune condiţiile pe care i le-a pus lui Dragnea, nu vom accepta niciodată aşa ceva. Închidem discuţiile de la început", a susţinut Orban.

Ne puteți urmări și pe Google News

Șeful liberalilor a reiterat că PNL va vota "împotriva oricărui Guvern care conţine PSD". 

"Partidul Naţional Liberal este pregătit în orice moment să îşi asume răspunderea guvernării. Sigur că ne dorim lucrul acesta. Şi ne dorim pe uşa din faţă să intrăm la guvernare, nu prin negocieri de culise, care să ne pună în situaţia de a nu putea să ne punem în practică programul de guvernare (...). În cazul în care nu va fi nominalizat un candidat din partea PNL, vom vota împotriva oricărui Guvern care conţine PSD", a concluzionat Orban.